Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 06, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2626 vizualizari
Îşi consumă primul mandat de consilier local şi este unul dintre cei mai pertinenţi vorbitori din legislativul local. Desigur, în condiţiile în care alţii de abia îşi deschid gura la şedinţele de plen, această performanţă nu e greu de atins. Este vorba despre Kirei Melinda, reprezentantă a UDMR Oradea. La un an şi ceva de la instalarea în postul de ales local, aceasta se conformează Legii 215 şi îşi face public Raportul de activitate după un an de mandat. Şi nu doar prin vorbe sau o coală A4 „aruncată” la Secretariatul Consiliului Local (CL). Într-o conferinţă de presă, joi (6 iulie), Kirei le-a oferit jurnaliştilor câte un exemplar din broşura care conţine rezumatul activităţii ei din deliberativul municipal. Udemerista – parte a Comisiei sociale – pune accent pe faptul că, deşi e în Opoziţie, o serie de proiecte sau Hotărâri ale Consiliului Local Oradea au fost modificate ca urmare a unor sugestii sau critici făcute de ea. Şi asta chiar dacă Executivul liberal al urbei nu a recunoscut niciodată deschis că modificările au survenit datorită intervenţiilor pe care consiliera maghiară le-a avut.
Printre realizările menţionate se numără aprobarea unor linii de gardă la secţiile ORL şi Oftalmologie ale Spitalului „Dr. Gavril Curteanu”. În schimb, Kirei Melinda regretă că Executivul nu a fost la fel de receptiv şi la propunerea privind elaborarea şi adoptarea unui Regulament pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Oradea. Subiectul a fost dezbătut pe larg într-o şedinţă de plen din acest an, dar a fost luat mai degrabă în derizoriu de primarul Ilie Bolojan, care arăta că oraşul are probleme mult mai stringente decât acest Regulament. La fel, printre nerealizările pe care udemerista nu le ascunde se regăseşte iniţiativa de modificare a tarifelor de la Acvaparcul „Nymphaea” în sensul acordării de tarif redus pentru familii cu mai mult de doi copii cu vârste sub 14 ani. Tot în cadrul conferinţei de presă de azi, Kirei Melinda a revenit la o altă temă pe care a ridicat-o în şedinţele de plen ale CL Oradea, atunci când pe masa aleşilor se aflau proiecte privind firma Luxten. Aşa cum şi bihorstiri.ro a relatat, grupul UDMR propunea organizarea de licitaţie publică în chestiunea prelungirii contractului cu compania, însă majoritatea PNL a respins fără greţuri ideea.
În broşura distribuită presei (şi care va fi depusă şi la CL) apare şi activitatea de audienţe pe care consilierul a desfăşurat-o în primul an al actualei legislaturi. Acestea au avut loc la sediile organizaţiilor UDMR din Ioşia. Concluzia principală trasă de reprezentanta formaţiunii maghiare: „E greu în Opoziţie!”. Explicaţia dată de Kirei Melinda: oricât de corecte şi pertinente ar fi ideile / observaţiile, grupul PNL şi Executivul oraşului nu ţin cont, de cele mai multe ori, de ele şi resping pe bandă rulantă cele propuse. Aşa e când un partid are majoritate calificată. În acelaşi timp, Kirei readuce pe tapet o mai veche problemă: prezentarea / apariţia cu întârziere a proiectelor de hotărâre, astfel încât se înmulţeşte numărul celor care nu pot fi dezbătute nici în comisiile de specialitate în deplină cunoştinţă de cauză. Iar, în plen, cei 18 liberali votează orbeşte orice le cere Executivul. „În comisii, în caz de proiect care apare pe ultima sută de metri, vine un director care explică în 2 – 3 cuvinte, dar nu e suficient şi nu e corect aşa”, s-a plâns şi azi consilierul UDMR. Femeia nici nu prea are speranţe de schimbare în bine a acestui aspect, mai ales având în vedere că lucrurile s-au întâmplat aşa de ani lungi.
Kirei Melinda a ţinut să precizeze că, în cadrul şedinţelor din Sala Mare a Primăriei, când ia cuvântul nu o face în calitate de „vânătoare de greşeli”, însă nu este şi nu va fi de acord să voteze proiecte care prezintă omisiuni, neconcordanţe sau suspiciuni de ilegalitate (voită sau nevoită).
aug. 31, 2017 1
aug. 30, 2017 0
aug. 28, 2017 0
aug. 09, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0