Actualizat decembrie 4th, 2024 1:03 PM
feb. 22, 2021 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1079 vizualizari
2.980 de persoane legitimate și 423 de societăți comerciale, mijloace de transport și autoturisme, verificate.
Sâmbătă, 20 februarie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 2.980 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 148 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri și zone de agrement
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 133 de autoturisme, precum și 142 de mijloace de transport, din care 43 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 181 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 48.750 de lei.
Dintre acestea, 157 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 35.250 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 19 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 8.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, o sancțiune cu amendă în valoare de 500 de lei a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, iar 4 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Exemplu:
Sâmbătă, 20 februarie, în jurul orei 14.30, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au întrerupt un eveniment privat (botez) care se desfășura în spațiu închis, într-o societate comercială din localitatea bihoreană Gheghie, care funcționează în regim de restaurant, încălcând astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.).
În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau aproximativ 25 de persoane. Activitatea privată din restaurant a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate.
În consecință, administratorul societății comerciale respective a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă, 20 februarie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați 233 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 19 cadre ale Poliției Locale Oradea, 15 jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 2 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, un inspector al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, un comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, un inspector al Direcției de Sănătate Publică și un inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.
– Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.
– Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Reamintim că cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.
nov. 25, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!