EURO 2012: România – Islanda 22-19. Greu de tot

Naţionala de handbal feminin României a câştigat greu, scor 22-19, întâlnirea disputată miercuri seara cu Islanda, un meci din Grupa D a Campionatului European de handbal feminin. Trupa lui Tadici a obţinut calificare în faza a doua a competiţiei din Serbia, dar jocul echipei noastre a fost de multe ori dezamăgitor ş oricum, departe de pretenţiile unei echipe care tinde spre  medalie.

Participantă la European doar pentru că Olanda s-a retras, Islanda a pus multe probleme României, la doar o zi după ce-a pierdut la 10 goluri diferenţă partida cu Muntenegru, următoarea adversară.

Debutul partidei a fost echilibrat, ca de altfel toata repriza, dar încheiata cu un avantaj de două goluri, în favoarea României.

Repriza a doua a fost incredibilă ca scor: 7-6 pentru România şi mari emoţii pentru naţionala antrenată de Tadici.

Importante sunt cele două puncte şi faptul că a marcat Cristina Neagu, primul gol oficial la doi ani distanţă de la ultima reuşită pentru naţională.

În cealaltă partidă a grupei, Muntenegru a învins Rusia cu 30-27 şi a obţinut şi ea calificarea în următoarea rundă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

74 − = 67