Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
Britanicii au 2 ore în plus de liniște. Așa e cu fusul orar. Au noroc și cu asta. Așa cum au avut grijă și noroc să poată rezolva, la Yalta, împreună cu tata Stalin și cu nea Roosevelt, soarta României și a altor nații pentru următorii 50 de ani. În 2014, însă, tot ce nu i-a invadat în al doilea Război Mondial (când, știm bine, nemții i-au bombardat de i-au rupt, dar nu au reușit să-i cucerească) îi va invada acum. Din fosta țară comunistă numită România. La Heathrow și la celelalte aeroporturi din Marea Britanie, precum și la sosirea prin tunelul de sub Calea Mânecii a trenului de mare viteză dintre Franța și Marea Britanie, forțele de ordine sunt în alertă. Ce Revelion? Ce party? Ce mistletoe, wine și alte delicatese? Nu: englezii se pregătesc pentru noul an în straie de protecție împotriva românilor. A maselor de români care, și ei, în loc să-și facă în tihnă Revelionul, își fac bagajele, își pregătesc minimumul de acte, își mai scotocesc prin buzunare după ceva euroi, lire (sterline, naturally!) rămase de la precedentele escapade și dolari și dau fuga la avion și alte mijloace de transport pentru a profita din plin de deschiderea pieței muncii din Albion.
Cam așa ar putea arăta scenariul de coșmar al unui 31 decembrie 2013/1 ianuarie 2014 pentru un cetățean britanic total neinformat sau care soarbe fără să proceseze informațiile politicienilor englezi extremiști, xenofobi, demagogi. Căci au și ei așa ceva, la greu. Și, să recunoaștem, hoardele de țigani care de multe ori terorizează orașe întregi și care exasperează cu cerșetoria cetățenii din UK și nu numai nu ne ajută cu nimic, ca țară care încearcă din răsputeri să demonstreze că își merită locul în selectul club european. Să nu ne ascundem după deget. Asta e problema. Că în rest, dacă discuți cu ei pe limba lor, îți dai seama că, practic, dincolo de aprecieri la adresa unor somități sportive sau/și culturale din România, și englezii recunosc că nu au nimic cu românii, că au prieteni români, că unii s-au și căsătorit cu români/românce, că pălinca noastră e bună, că peisajele noastre sunt frumoase, că sarmalele sunt delicioase și că viața la noi e ieftină (pentru ei, cu banii lor). Deci ce alt handicap, în afară de țigănimea infractoare și murdară, avem noi, românii, atunci când le batem la ușă? Ce alt handicap care să-i sperie într-un hal fără de hal?
Chestia cu locurile de muncă stă și nu în picioare. Criza, spun cetățeni occidentali, a început să se arate cu adevărat în țări precum Marea Britanie, Franța sau Spania în urmă cu un an / un an și jumătate. Adică mult după ce pe la noi s-a dat deja vina pe ea. A trecut demult perioada în care orice român care pleca în Vest în căutarea unui job plătit bine reușea acest lucru fără să transpire prea mult. Și nu vorbesc aici despre meserii care cer anumite grade de calificare. E vorba mai ales despre slujbe mai „de jos”, dar care necesită ceva pricepere, fie și nativă. Crede cineva că Spania, Anglia, Franța nu aveau culegători de fructe, spălători de bude publice sau punători de gresie și faianță? Că pe la ei nu erau oameni (chiar și specializați) care să poată îngriji persoane în vârstă sau care să facă menaj prin vile și să aibă grijă de copii? Ba da. Doar că li se părea că sunt prea importanți pentru a face aceste munci „de jos”. Și, profitând de sisteme de ajutor social bine puse la punct și destul de generoase (vezi cazul Franței), au preferat să nu muncească. Ei iată că, începând cu sfârșitul anului 2012 și pe tot parcursul anului 2013, criza s-a extins și la ei. Cetățeni occidentali, inclusiv britanici, care până acum nu concepeau să facă muncile „de jos” mai sus amintite, își schimbă punctul de vedere. Iar Statul are obligația să aibă grijă în primul rând de cetățenii săi. Adică să elaboreze politici, legi și regulamente prin care în primul rând britanicul să își găsească de lucru în Marea Britanie. Asta nu e de condamnat. La fel ar trebui să procedeze și România. Să-și apere și din acest punct de vedere cetățenii. Bineînțeles, suntem liberi să plecăm și să lucrăm acolo unde suntem plătiți mai bine. Dar haideți să nu demonizăm țările care încearcă să se protejeze: dacă o fac fără manifestări extremisto-xenofobe, în limitele reglementărilor europene, foarte bine! Iar dacă nu, atunci România are unde să reclame.
Prietenii britanici, îngroziți de romii noștri, nu ar trebui să-și facă prea multe griji din acest punct de vedere: acești oameni nu se vor înghesui să muncească cu forme legale. Iar dacă comit infracțiuni, ei pot fi și trebuie să fie sancționați. Când Uniunea Europeană ne-a acceptat, a fost ca într-o căsătorie: ne-a luat cu bune și cu rele. Recunosc că problema romilor este una pe care în primul rând noi ar trebui să o rezolvăm și să facem astfel încât nicio țară să nu se mai teamă de ei și să nu ne mai privească cu ură și cu neîncredere din cauza lor.
Un memento personal: în vara lui 1990, timp de o lună, am urmat un curs intensiv de limba engleză, cu două cadre didactice din UK. Cu una dintre ele, o scoțiancă pe nume Leslie, am ținut legătura până după liceu. Era extrem de plăcut surprinsă de Oradea și de orădeni, de români în general și mi-a propus să merg acolo, alături de alți foști cursanți de-ai ei și de alte persoane pe care le-a cunoscut în țara mea, să studiez sau să muncesc. În cele din urmă, viața mi-a dus pașii undeva la sud de Anglia. Dar ceea ce e de reținut este că, cel puțin în perioada de după revolta populară din decembrie 1989, toată Europa occidentală părea foarte deschisă în ceea ce ne privește. Niciodată nu s-a pus problema fricii de „invazia” românilor (fie ei țigani, evrei sau de altă naționalitate). Concluzia care-mi pare logică este că ceva s-a stricat între timp. Și tare mă tem că, oricât de respingător este stilul prin care unii vor acum să ne țină departe de granițele lor, baiul e la noi. Deci noi trebuie să reparăm lucrurile!
La Mulți Ani, Marea Britanie! / Happy New Year, Great Britain!
La Mulți Ani, România! / Happy New Year, Romania!
La Mulți Ani, Europa! /Happy New Year, Europe!
foto – i.telegraph.co.uk
Loading ...
