Actualizat octombrie 6th, 2024 12:47 AM
aug. 14, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 2739 vizualizari
Confruntată cu probleme financiare mai mult decât serioase, SC Electrocentrale Oradea SA se află în situația în care a fost declanșată procedura de insolvență în privința societății. Anunțul a fost făcut miercuri, 14 august, de primarul Ilie Bolojan (foto – arhivă bihorstiri.ro), șeful administrației locale fiind în același timp cel care a solicitat Tribunalului Bihor pornirea oficială a demersurilor pentru intrarea CET în insolvență. Potrvit explicațiilor date azi, într-o conferință de presă, principalul motiv pentru care a fost aleasă insolvența este anihilarea acțiunilor firmei Unicom, cea care aducea cărbunele din Valea Jiului și care ar trebui să încaseze peste 260 milioane lei de la Electrocentrale Oradea. De altfel, după cum s-a scris deja în presa locală, societatea de termoficare se confrunta deja cu un sechestru asigurator pe bunurile sale, Unicom recurgând, de asemenea, la gestul de a cere clienților CET să plătească facturile emise către ea și nu către Electrocentrale. Situație în care banii nu intrau în contul furnizorului de apă caldă și încălzire, deci exista și riscul unui blocaj financiar intern, administrativ. Reprezentantul Casei de Insolvenţă Transilvania, care se ocupă de dosarul CET, Vasile Godâncă, a spus miercuri că urmează demersuri pentru deblocarea cât mai rapidă a conturilor societății de termoficare și pentru ridicarea sechestrelor, astfel încât populația să poată beneficia fără probleme de utilitățile furnizate de CET. Primarul Ilie Bolojan a ținut să asigure orădenii, afirmând că apa caldă va fi furnizată în continuare și că nu vor fi probleme nici cu pornirea încălzirii centrale, atunci când condițiile meteo vor impune acest lucru.
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 02, 2024 0
oct. 06, 2024 0
oct. 05, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0