Actualizat februarie 14th, 2025 11:22 PM
iul. 22, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1244 vizualizari
După doi ani în care Festivalul ”European Music Open” nu s-a mai organizat, din cauza pandemiei, orădenii sunt așteptați acum să se bucure de cea de-a V-a ediție, care se va desfășura în perioada 26 – 29 august, în Piața Unirii.
Doar în cazul unor condiții nefavorabile, evenimentul va fi mutat în Sala Mare a Teatrului Regina Maria.
Detaliile evenimentului au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă susținute azi, 22 iulie, de city managerul Mihai Jurca, directorul artistic al festivalului, Alexandru Bodea și managerul Filarmonicii de Stat Oradea, Carmen Rus.
”Acest festival este unul din cele mai importante evenimente artistice pe care le avem, este manifestarea care a pus Oradea pe harta culturală. Ne bucurăm să putem redeschide, cu această nouă ediție, viața culturală orădeană. Decernarea premiului Uniunii Compozitorilor din România și al Revistei Actualitatea Muzicală, festivalului European Music Open, pentru cel mai inovativ eveniment cultural al anului 2017, a fost o primă recunoaștere a valorii sale în spațiul culural românesc și european”, a spus city managerul Mihai Jurca.
Ediția 2021 este proiectată de directorul artistic Alexandru Badea și susținută de echipa artiștii Filarmonicii de Stat Oradea. De altfel, Badea, unul dintre cei mai apreciați soliști de operă ai generației sale, a vorbit despre program și despre conținutul festivalului.
”Având în vedere contextul pandemic actual, putem spune că toată rețeta acestei ediții se bazează pe forțele interne, astfel că m-am gândit că cel mai potrivit este să o dedicăm tinerei generații de artiști. Susținerea pe care o avem din partea administrației orașului pentru a continua acest proiect este una majoră și suntem foarte recunoscători pentru acest lucru”, a spus Alexandru Badea.
Festivalul va cuprinde patru evenimente artistice, unul pentru fiecare zi de festival. Asfel, prima zi va fi dedicată vernisajului expoziției Paul Neagu la Muzeul Țării Crișurilor, a doua concertului extraordinar susținut în Piața Unirii de Alexandru Badea& Simona Strungaru Symphonics, a treia zi Concertului Violoncellisimo care va avea loc în Piața Unirii sub conducerea muzicală a maestrului Marin Cazacu, iar ultima zi va fi rezervată galei de Operă ”Excelențe ale tinerei generații de muzicieni”. În cadrul galei vor concerta șase tineri muzicieni, vârfuri de lance a tinerei generații de cântăreți: Maria Rădeanu – soprană, Camelia Cuzub – mezzosoprană, Andrei Petre – tenor, Alin Munteanu – bariton, Alexandru Matei – bas și Constantin Pastramă – tenor.
Având în vedere contextul pandemic pe are îl traversăm, conform legislației în vigoare, accesul la festival va fi permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS CoV 2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă testul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS CoV 2, nu mai vechi de 72 de ore.
feb. 04, 2025 0
ian. 21, 2025 0
ian. 09, 2025 0
dec. 19, 2024 0
feb. 14, 2025 0
feb. 14, 2025 0
feb. 14, 2025 0
feb. 14, 2025 0