Actualizat octombrie 4th, 2024 11:45 PM
apr. 01, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1390 vizualizari
De joi, 1 aprilie, intră în vigoare noile reguli şi tarife pentru colectarea separată a deșeurilor, respectiv noul sistem de colectare și tarifare, orădenii urmând să plătească pentru deşeuri în funcţie de cantitate.
În cadrul conferinței de presă de azi, primarul Florin Birta a prezentat care sunt măsurile tranzitorii pentru implementarea instrumentului „plătește cât arunci” la asociațiile de proprietari.
În urma licitației adjudecate anul trecut, RER Vest este compania care se ocupă de implementarea noului contract și a noului sistem de colectare a deșeurilor.
„În ultima lună am avut o serie de întâlniri cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. La momentul actual, în Oradea colectarea se realizează pe două fracții: umedă și uscată, tariful actual fiind de lei/persoană/lună. De asemenea, în curțile blocurilor au fost amenajate incinte metalice cu acces controlat, dar există unele asociații de proprietari arondate la aceleași incinte, lucru care va fi remediat. Totodată, la unele asociații, containerele existente în incinte nu sunt corelate cu numărul de locatari, lucru care de asemenea se va remedia de operatorul de salubritate. Orădenii trebuie să știe că sistemul de colectare pe fracții este prin lege obligatoriu, prin urmare trebuie să ajungem la blocuri la colectarea pe patru fracții”, a precizat primarul Florin Birta.
Astfel, OUG 74/2018 prevede colectarea separată a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale, aplicarea tarifelor distincte pentru activitățile desfășurate de operatorii de salubrizare, implementarea instrumentului „plătești cât arunci” bazat pe cel puțin unul dintre elementele: volum, frecvență de colectare, greutate sau saci de colectare personalizați și colectarea separată a deșeurilor biodegradabile începând cu 1 ianuarie 2021.
RER Vest împreună cu Primăria Oradea au în vedere atingerea următoarelor obiective: colectare separată corectă pe cele patru fracţii: reciclabile, bio, sticlă, rezidual, incintă metalică (punct de colectare) alocată fiecărei asociații, dotarea incintelor cu pubele și containere dimensionat la numărul de locatari din asociație, modificarea comportamentului tuturor locatarilor în vederea reducerii volumelor de deșeuri prin strivirea PET-urilor și a dozelor, plierea cutiilor de carton și facturare pe baza volumului real colectat, diferențiat pe cele patru fracții.
Toate aceste obiective menționate mai sus necesită o perioadă de implementare de 9 luni, respectiv până la finalul acestui an.
În acest moment, la case, din 20.400 de contracte au fost semnate deja 17.500.
În ceea ce privește situația la blocuri, doar 19 asociații de proprietari din 877 au semnat noile contracte de salubritate.
Ca urmare a acestui fapt și în urma discuțiilor cu reprezentanții RER, aceștia propun pentru următoarele 9 luni următoarele variante de plată: asociațiile care au semnat deja contractul vor plăti pe principiul „plătești cât arunci”, iar cele care nu au semnat vor avea avea un tarif de 17,87 lei, semnând în acest sens până la finalul anului un act adiţional la contractul actual. Dacă asociațiile vor alege totuși să nu semneze acest act adiţional, se va aplica direct tariful de 20 lei/persoană.
Tariful practicat în perioada de tranziție este așadar 17,87 RON/pers/lună, inclusiv TVA, corespunzător unui volum mediu de: 90 de litri rezidual/persoană/lună, 30 de litri biodegradabil/persoană/lună, 140 de litri reciclabil/persoană/lună.
oct. 01, 2024 0
sept. 28, 2024 0
sept. 27, 2024 0
sept. 17, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0