
Două străzi din cartierul Episcopia urmează să fie modernizate. Consiliul Local Oradea a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de pe străzile Popasului și Căpșunilor, investițiile având o valoare estimată cumulată de peste 6,45 milioane de lei, cu TVA inclus.
Proiectele prevăd modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea acceselor la proprietăți și a spațiilor verzi, precum și realizarea unor sisteme corespunzătoare pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale. De asemenea, iluminatul public de pe cele două străzi va fi modernizat.
Strada Popasului va fi modernizată în șase luni
Strada Popasului, situată între străzile Crângului și Căpșunilor, are o lungime de aproximativ 329 de metri. În prezent, carosabilul este pietruit, iar strada nu dispune de un sistem corespunzător pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale.
În perioadele cu precipitații, apa se acumulează pe platforma drumului și contribuie la degradarea acesteia. Totodată, iluminatul public existent este uzat și are un consum ridicat de energie.
Lucrările propuse includ modernizarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și a acceselor la proprietăți, realizarea spațiilor verzi și a sistemului de colectare a apelor pluviale. Va fi modernizat și iluminatul stradal, iar proiectul include lucrări de semnalizare rutieră și amenajări pentru creșterea siguranței pietonilor.
Valoarea estimată a investiției este de 2.520.346,51 lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție prevăzută este de șase luni.
Peste 3,9 milioane de lei pentru strada Căpșunilor
Și strada Căpșunilor va beneficia de lucrări de modernizare. Aceasta este formată din două tronsoane și are o lungime totală de 424,72 metri.
Una dintre problemele existente este lipsa unui sistem corespunzător de colectare și evacuare a apelor pluviale, ceea ce favorizează acumularea apei pe carosabil și degradarea străzii. Iluminatul public existent necesită, la rândul său, modernizare.
Proiectul prevede realizarea unui carosabil modern, trotuare, accese la proprietăți și spații verzi. De asemenea, va fi construit sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale și va fi modernizat iluminatul stradal.
Vor fi realizate și lucrări de semnalizare rutieră și amenajări pentru siguranța circulației pietonale.
Investiția are o valoare estimată de 3.934.082,92 lei, inclusiv TVA, iar lucrările sunt prevăzute să se desfășoare pe o perioadă de șase luni.
Prin cele două proiecte, Primăria Oradea urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație rutieră și pietonală în această zonă a cartierului Episcopia, dar și rezolvarea problemelor legate de apele pluviale și iluminatul public.




