două sate (Câmpani și Fânațe) vor fi șterse de pe hartă din cauza apelor contaminate cu metale grele. Imaginea apocaliptică se va fi datorat ieșirii la suprafață a apelor care inundă mina. Până azi, un grup de aproximativ 20 de mineri au mai lucrat la securizarea zonei, însă aceștia refuză să mai facă muncă patriotică. Angajatorii le datorează (lor și colegilor lor care, între timp, au fost trecuți în șomaj tehnic) lefuri aferente unui an întreg. Deși li s-a tot promis, problema banilor nu a fost soluționată, iar proprietarii, suedezii de la Mineral Mining, au intrat în insolvență. Din toamnă, „frâiele” minei ssunt ținute de un lichidator care nu poate face mare lucru pentru ortaci. Decât, eventual, să se roage pentru ca, peste noapte, cineva cu bani și intenții realmente serioase să achite restanțele salariale și de altă natură ale minei de la Băița în vederea unei eventuale reînceperi a activității de aici. Reamintim că și Prefectura Bihor a încercat să se implice în rezolvarea problemelor de la mină, dar mâinile ei au fost și rămând mai degrabă legate căci este vorba despre o afacere privată. Înainte de Crăciun, prefectul Gavrilă Ghilea confirma jurnaliștilor orădeni că oamenii disperați de la Băița nu au primit niciun ban în ciuda apropierii de Sărbători. Tot atunci, Instituției Prefectului Județului Bihor încerca să ne asigure că zona vecină minei nu este în pericol nici în caz că nimeni nu ar mai asigura supravegherea apelor contaminate. Merită reamintit că angajații minei au protestat în mai multe rânduri încă de la începutul anului 2010, reclamând neplata de către angajator a salariilor și dezinteresul pentru viitorul exploatației miniere de la Băița. Pentru a atrage atenția asupra lor, grupuri însemnate de angajați au ales să nu urce la suprafață, închizându-se în galeriile din adâncuri.