
Două incendii izbucnite joi seara, în locuințe din localitățile Cheșa și Chiribiș, au mobilizat pompierii bihoreni. În primul caz, un bărbat de 59 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai putut fi salvat.
Primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 21.00, la o locuință din Cheșa, comuna Cociuba Mare. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri din cadrul Gărzii Tinca, două pentru stingerea incendiului și unul de paramedici.
Proprietarul casei fusese scos din locuință de vecini înainte de sosirea pompierilor. Echipajul de paramedici a început imediat manevrele de resuscitare, însă medicul Serviciului de Ambulanță Județean, ajuns ulterior la fața locului, a declarat decesul bărbatului.
Flăcările au izbucnit în dormitor și au fost lichidate rapid, înainte să se extindă la celelalte încăperi sau la construcțiile din apropiere. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost un conductor electric defect. Au ars un pat, două ferestre și materiale textile.
Un al doilea incendiu, la Chiribiș
Aproximativ o oră mai târziu, în jurul orei 21.55, pompierii au fost chemați la o locuință din Chiribiș, comuna Tăuteu.
Detașamentul de Pompieri Marghita a intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost stins în aproximativ 10 minute, înainte ca focul să cuprindă întreaga locuință.
Și în acest caz, pompierii au stabilit drept cauză probabilă un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Au fost afectate două aspiratoare, o canapea și o fereastră.
ISU Bihor: nu folosiți instalații electrice improvizate
În urma celor două evenimente, pompierii le reamintesc bihorenilor să verifice periodic instalațiile și aparatele electrice și să nu folosească echipamente defecte sau improvizate.
Reparațiile instalațiilor electrice trebuie făcute doar de persoane autorizate, iar cablurile și cordoanele deteriorate trebuie înlocuite. Pompierii recomandă, de asemenea, evitarea conectării mai multor aparate de putere la aceeași priză sau la același prelungitor.
Aparatele electrice aflate în funcțiune nu trebuie lăsate nesupravegheate, iar echipamentele de încălzire trebuie ținute la distanță de materialele combustibile și decuplate înainte de plecarea de acasă sau înainte de culcare.
ISU Bihor recomandă și instalarea senzorilor de fum și păstrarea unui stingător cu pulbere în locuință. În cazul unui incendiu de natură electrică, focul nu trebuie stins niciodată cu apă. Pompierii recomandă apelarea imediată a numărului 112.




