Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 18, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2441 vizualizari
DNA anunță trmiterea în judecată a președintelui UDMR Bihor, Kiss Alexandru (vicepreședinte suspendat din funcție al CJ Bihor), și a afaceristului Beniamin Rus. Ambii vor fi judecați în dosarul de mare corupție în care apar și alte nume și care se referă la multiple infacțiuni precum: spălare a banilor, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită și trafic de influență în formă continuată – în cazul lui Kiss, respectiv spălare a banilor în formă continuată și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice – în cazul lui Rus.
Cei doi ar fi implicați, potrivit procurorilor anticorupție într-o serie de „afaceri” prin care au reușit prejudicierea Consiliului Județean Bihor (unde Kiss a fost președinte în perioada 2004 – 2008) cu peste 6 milioane de euro. Este vorba despre vânzarea terenurilor pe care firma Selina ar fi trebui să construiască mii de apartamente. De asemenea, liderul UDMR Bihor ar fi stors câteva milioane de euro drept mită pentru a-i influența pe cei de la Electrocentrale Oradea SA în privința achiziției de cărbune de la o anumită firmă din Ungaria. Kiss și Rus se confruntă și cu sechestre aplicate pe averile lor.
În același dosar, Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo și Ioan Gheorghe Roatiș vor fi judecați în stare de libertate. Tribunalul Bihor se va ocupa de această cauză. Amănunte puteți citi AICI.
oct. 13, 2022 0
nov. 16, 2021 0
sept. 17, 2021 0
ian. 30, 2019 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0