
Polițiștii din Oradea au deschis un dosar penal după ce au fost sesizați că două persoane ar fi săvârșit acte de natură sexuală, în spațiul public, pe acoperișul unui imobil de pe strada Sovata.
Incidentul a fost semnalat luni, 14 septembrie, în jurul orei 18.35, prin numărul unic de urgență 112. Un apelant a anunțat Poliția Municipiului Oradea cu privire la situația de pe acoperișul imobilului.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, însă cele două persoane nu mai erau în zonă la sosirea echipajelor.
În urma sesizării, a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Ancheta este continuată de polițiștii Poliției Municipiului Oradea, sub supravegherea unui procuror. Oamenii legii încearcă să identifice cele două persoane și să stabilească exact împrejurările în care s-a produs incidentul.




