Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 13, 2013 Andrei Şandor Editorial 0 3014 vizualizari
Îmi închipui deja coloanele de pupincuriști care s-ar afișa în fața birourilor șefilor de la Consiliul Județean pentru a le demonstra cât de mult îi apreciază și ce treabă bună ar face ei la cârma Poliției județului Bihor. Desigur în bună colaborare cu CJ. Nu sunt religios, dar zic așa: Doamne ferește!
Cred că Poliția este o structură care ar trebui să rămână cu frâiele în mâna Bucureștiului. Culmea, cel puțin în cazul IPJ Bihor, este o situație în care treaba ar continua să meargă mai bine așa, decât cu comandă locală. Cu comandă POLITICĂ locală, să ne înțelegem!
Ce-mi veni? Păi, e simplu. Asist de ceva vreme, în calitate de ziarist care urmărește fenomenul și scrie, când e cazul, la o evidentă încercare de clintire din loc a unui personaj care a rezistat în funcție de aproape 10 ani. Nu e lucru neînsemnat, în condițiile în care se știe că la fiecare schimbare de Putere politică sunt înlocuiți toți șefii de la toate structurile existente.
Mă întreb ce-o fi „pătimit” Liviu Popa de e lăsat să conducă de ani lungi IPJ Bihor? O fi într-adevăr un profesionist? O fi reușit să liniștească (și mai mult) situația din județ? Ne-a ferit, cumva, de lupte cu săbii și cuțite între interlopi? De împușcături în stradă? Nu-mi dau seama. „E omul lui Blaga”, se zicea în 2005, după numirea în funcție. Dar vai: a rămas în funcție și după plecarea lui Blaga de la Ministerul de Interne! O fi cotizat la toate partidele și la toți miniștrii? Sună ridicol. Ba a devenit și șef al DGA și apoi al IGPR.
Nu-i a bună! Mai ales nu pentru un anumit nene, fost șef la Bihor și despre care în mediile politice se spune că ar fi în stare să lingă orice pantof pentru a redeveni șef. Iar pentru asta, se pare că e dispus să tragă diverse fire în încercarea de discreditare a (imaginii) IPJ Bihor. Deci a lui Popa, pe care opinia publică nu-l vede ca pe celebrul Șoric din Neamț („…if you can read me…”).
Nu cred în coincidențe. Se adună, brusc, prea multe cazuri de corupție descoperite în Poliția bihoreană. Vom vedea dacă instanța va confirma, spre exemplu, fărădelegile din dosarul Brândaș. Într-adevăr, dacă e pe bune, să fie condamnat la ceea ce merită conform Codului Penal. Ținta, însă, sunt aproape 100% convins că e inspectorul-șef. Că prea mult a stat în funcție și prea nu i s-a putut imputa nimic.
Țin minte, în primăvara lui 2006, la Radio Transilvania, am făcut un promo pentru emisiunea în care l-am avut invitat, iar textul era ceva de genul: „…un om care poate schimba imaginea polițistului-milițian burtos și soios”. Cred în continuare că nu am exagerat cu acel promo, dar mi-e teamă că încă mai avem de schimbat. Chiar și dintre cei care acum (cred că) fac jocuri de pe margine.
De aceea, pentru ca treaba să nu se înrăutățească, vă rog, domnule vicepremier Liviu Dragnea, faceți un bine Bihorului: nu descentralizați Poliția!
nov. 19, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0