,
Sala „Enescu – Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea a fost arhiplină joi, 12 februarie 2026, la concertul „Din lumea veche în lumea nouă – Beethoven & Dvořák”, toate biletele fiind epuizate cu mult înainte de eveniment. Publicul orădean a fost fascinat de prestația solistului Dominik Ilisz, student al Universității din Oradea, care a urcat pe scenă alături de orchestra instituției, sub bagheta dirijorului Andrej Vesel.
Originar din Oradea, Dominik și-a început studiile muzicale cu profesor Elisabeta Jambor Fekete și ulterior cu Duffek Mihály, iar în prezent este student la Facultatea de Arte, Departamentul de Muzică al Universității din Oradea, la clasa prof. univ. dr. habil. Horia Maxim. În paralel, studiază la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, cu profesorul Christopher Hinterhuber.
Tânărul pianist și-a construit deja un parcurs internațional impresionant, evoluând la Ateneul Român, în Grecia, Germania, Italia, Franța, Spania și Austria, inclusiv la Wiener Staatsoper și Wiener Musikverein. Dominik Ilisz a fost invitat în cadrul sesiunii Musethica Vienna, a primit Premiul „Wolfgang Boesch” și numeroase alte distincții internaționale, printre care Premiul I la Concursul Internațional de Pian de la Târgu-Mureș și „Medalla d’Honor” la Concursul Internațional Maria Canals.
Anul 2026 îi va aduce noi provocări artistice: un recital la Wiener Musikverein și un concert în România, alături de Orchestra Națională Radio, pe scena Sălii Radio din București. Dominik Ilisz confirmă astfel că talentul orădean poate străluci pe marile scene europene, îmbinând rădăcinile locale cu performanța internațională.




