Va fi drapel negru pe sediul Liceului Tehnologic „Horea” din Municipiul Marghita după ce azi (1 septembrie), în chiar prima zi de școală (pentru cadrele didactice) din noul an educațional, o profesoară a murit. Tragedia s-a petrecut din senin, potrivit celor realatate de colegii ei, chiar în cancelaria liceului. Era o zi în care se făceau pregătiri pentru primirea copiilor, se creiona orarul și erau discutate diverse probleme de început de an. Decedata, Luminița Ardelean, a căzut pur și simplu pe jos, iar echipajele medicale chemate repede la locul cu pricina au încercat în zadar să o resusciteze pe femeie. Aceasta era din Marghita și preda limba engleză. Nu se știe ce anume a provocat colapsul profesorului.
Doliu la Liceul „Horea” din Marghita: O profesoară de engleză a murit în cancelaria unității
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




