Actualizat ianuarie 24th, 2025 10:38 AM
iun. 17, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Politică 2 2799 vizualizari
Afirmația din titlu se desprinde din prezența masivă (cu ghilimelele de rigoare) a reprezentanților democrat-liberali la discuția inițiată de președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang. Vineri, 17 iunie, niciun pedelist important din Bihor (de exemplu măcar un parlamentar – senatorul Petru Filip sau deputatul Ștefan Seremi) nu a semnat condica de la evenimentul menit a puncta problemele principale cu care se confruntă județul nostru și pentru a dezbate un pic ideea regionalizării României, plasată pe orbita publică de către președintele Traian Băsescu.
Bihor, quo vadis?
Înarmat cu o prezentare a situației economice a Bihorului, liderul social-democraților locali a declarat de la bun început că, pe de o parte, nu dorește să își aroge meritul de a aduna oamenii interesați de soarta județului, respectiv că va fi nevoie de mai multe asemenea mese rotunde pentru a dezbate seriosul subiect al dezvoltării bihorene. Așa cum a mai expus și în cadrul unor conferințe de presă, senatorul Mang a arătat că, față de acum câțiva ani, Bihorul se află într-o situație cel puțin alarmantă: figurează în statistici cu unul dintre cele mai mici salarii medii (1.078 lei), are o creștere economică de doar 0,9% (urmând să fie printre ultimele județe din România care vor ieși din criză) și, în context european, face parte dintr-o zonă care se află pe locul 15 pe topul regional al sărăciei. În timp ce economia bihoreană stragnează sau decade, conform președintelui PSD Bihor, actualul guvern al țării bagă bani în săli de sport și stadioane rurale, în blocuri ANL în zone rurale (uitând de municipiul reședință de județ), ignoră campusul școlar aprobat pentru Oradea (acesta construindu-se doar mulțumită Primăriei) și lasă de izbeliște infrastructura comunală.
Mang contra Țîrle
În mod surprinzător, liderul social-democrat a făcut recurs la legislatura trecută, în care a fost pusă pe hârtie o Strategie de Dezvoltare pentru perioada 2007 – 2013, dar „sub un alt președinte al Consiliului Județean”. Referirea la șeful UDMR Bihor, Kiss Alexandru (prezent la Hotel Ramada pentru masa rotundă de vineri, 17 iunie) nici nu a mai trebuit explicată, aluzia însemnând în același timp un debut de critici mai mult sau mai puțin mascate la adresa actualului șef de la județ, Radu Țîrle (PNL). Potrivit lui Mang, cei care ar fi trebuit să continue proiectele din fosta legislatură nu au făcut-o. Afirmând că este obligatoriu ca oamenii responsabili și cei cu putere de decizie să fixeze prioritățile pentru Bihor, președintele PSD Bihor a ironizat sloganul de campanie electorală din 2008 a lui Țîrle, spunând că e nevoie și de o interogație retorică: „De ce anume mai are nevoie Bihorul pentru a deveni un județ de nota 10?”.
Savurosul și realistul Kiss Alexandru
Așa cum era de așteptat un discurs plin de substanță a venit din partea președintelui UDMR Bihor, venit la manifestarea organizată de senatorul Ioan Mang mai ales în calitate de vicepreședinte al CJ Bihor. Cu toate imperfecțiunile gramaticale, cuvântarea ex-liderului CJ Bihor a fost urmărită cu maximă atenție. Kiss a combinat chestiuni economice cu critici la adresa Guvernului Boc pe care UDMR (încă) îl mai susține și în care și-a implantat un om (pe Cseke Attila). Fostul președinte al CJ a reiterat ideea că, pe vremea lui, Bihorul a devenit nr. 1 în ceea ce privește fondurile alocate de București, urcând de pe locul 37 la care a fost condamnat de celelalte guverne anterioare. „Azi nu mai am curaj să calculez pe ce loc e Bihorul”, a declarat Kiss Alexandru, fără să uite să îl critice și el pe cel care l-a bătut în 2008. „Unele proiecte incluse în Planul de dezvoltare pentru 2007 – 2013 nu au fost demarate. Altele nu au fost continuate. Nu am reușit să terminăm nici măcar Muzeul Țării Crișurilor”, spune udemeristul, promițând că va ieși în public, în campania electorală din 2012, cu explicații despre motivele pentru care Bihorul nu a putut să avanseze în epoca Țîrle.
Patriotism local la pătrat
Președintele UDMR Bihor a desființat, practic concepția băsesciană (aprobată de PDL) de regionalizare a țării. Kiss Alexandru spune clar: filiala bihoreană a Uniunii este împotriva desființării județelor sau, cel puțin, împotriva scăderii în importanță a Municipiului Oradea. De asemenea, liderul UDMR susține cele declarate recent de către președintele executiv Szabo Odon: dacă PDL va merge pe varianta asumării răspunderii pe regionalizarea prezentată de Traian Băsescu, parlamentarii bihoreni ai Uniunii vor vota contra Executivului. Mișcare „masochistă”, după cum spune chiar Kiss Alexandru, știind că prezența lui Cseke Attila la cârma Sănătății a însemnat bani foarte mulți pentru Bihor și influență serioasă în cadrul Guvernului. „Nu ne interesează Clujul sau Bucureștiul! Ne interesează ai noștri, județul nostru!”, a ținut Kiss să își arate atașamentul față de aceste plaiuri, stârnind hazul celor prezenți în momentul în care a precizat că, în caz de alipire de Cluj, el mai are unde să se refugieze – mai spre vest.
Cel mai dur semnal politic dat de către liderul UDMR a fost în direcția foștilor parteneri locali de guvernare de lungă durată: democrat-liberalii. Manifestându-și regretul că niciun pedelist nu s-a arătat interesat de masa rotundă dedicată dezvoltării Bihorului, Kiss Alexandru le-a adresat parlamentarilor PDL Bihor o întrebare legată de proiectul de desființare a județelor: „Voi chiar ați vota această prostie?!”.
Cum vede Bolojan lucrurile
Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a făcut un scurt recurs la istoria post-decembristă, subliniind că, spre deosebire de alte județe, în Bihor a fost distrus tot ceea ce însemna activ funcțional în perioada comunistă. Exemplele date de edil – Înfrățirea și Alumina – au fost o punte către o nemulțumire majoră a fostului secretar general al Guvernului Tăriceanu: „Județul Bihor nu a știut să atragă mari corporații internaționale”. De asemenea, liberalul a revenit asupra modului în care investitorii (mai ales cei care crează plus valoare) aleg locul în care se se stabilească. Luarea de cuvânt de vineri a fost un bun prilej pentru Bolojan în materie de promovare a măsurilor fiscale implementate de Municipalitate începând cu anul 2009 și pentru a sublinia importanța politicii de parcuri industriale. În opinia șefului Primăriei Oradea, Bihorul a pierdut, la începutul anilor 2000, o bună șansă de dezvoltare via parcuri industriale. Primarul consideră că administrația PD a municipiului a greșit atunci când a pus accent pe vânzarea de terenuri pentru supermarketuri (deci a încurajat cu preponderență consumul) și că era mult mai productiv dacă elabora o strategie de atragere a marilor investitori. Ilie Bolojan spune că există orașe în care au fost date terenuri importante chiar și pe gratis pentru atragerea de capital serios. „Bihorul nu a avut o industrie care să susțină salariile mari”, mai spune penelistul, referindu-se la dezvoltarea prea accentuată a lohn-ului și a retail-ului. Pentru ca județul nostru să aibă câștig de cauză în războiul economic dur, primarul Bolojan crede că ar fi nevoie de o susținere pe față a companiilor puternice, acestea trebuind să beneficieze de o serie de facilități care să facă din Bihor un loc atractiv pentru investiții mari și pe termen lung. De asemenea, fidel concepțiilor sale din trecut, edilul de la Oradea consideră că bihorenii ajunși în diverse funcții în capitală trebuie în mod obligatoriu să facă un maximum de lobby în interesul județului.
Mulți și nu prea…
La discuțiile de vineri, găzduite de Hotel Ramada, au mai participat (printre alții): Dumitru Voloșeniuc (PNL) – vicepreședinte al CJ Bihor, Gheorghe Carp (PNL) – viceprimar al Oradiei, deputații Sonia Drăghici și Ioan Roman (ambii de la PSD), Adrian Merka (Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor din România), respectiv Lakatos Peter (UDMR), cms-șef Adrian Bucur – șeful IPJ Bihor, dr. Florin Bodog – fost manager al Spitalului Județean, Emilian Pavel (PSD) – consilier județean, Bujor Chirilă (PSD) – primarul comunei Țețchea, Claudiu Pop (PSD) – director comercial al Companiei de Apă Oradea, primarii UDMR Sorban Levente (Lugașu de Jos) și Batory Geza (Borș), Bogdan Hossu (PSD) – consilier local de Oradea, Pasztor Sandor (UDMR) – director executiv al Administrației Bazinale de Apă „Crișuri” și consilier local de Oradea, Szabo Odon – președinte executiv al UDMR Bihor, dar și președintele Federației Patronilor Bihor, Ioan Lucian. Dezbaterea despre dezvoltarea Bihorului a fost moderată de consultantul în afaceri Dacian Palladi.
[nggallery id=262]
ian. 22, 2025 0
nov. 26, 2024 0
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
Multumesc frumos ,,Bihorstiri„ pentru aceasta postare .Acesta este opini lui Romanul Simplu.