Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 25, 2017 Andrei Şandor Editorial 0 5665 vizualizari
PNL e în continuă schimbare de ceva vreme. Şi la nivel naţional (schimbare de preşedinţi, fuziune cu PD etc.), dar şi la nivel local (ruperea de „epoca” Popa şi îmbrăţişarea necondiţionată a „epocii” Bolojan). Un lucru, însă, nu se schimbă: acceptă foarte greu (spre deloc) ideea înfrângerii politice. Lucru vizibil în contextul celor ce se întâmplă de mai bine de un an în Consiliul Judeţean Bihor.
Sigur, e o chestiune de perspectivă: în timp ce ei, liberalii, spun că au pornit războiul cu majoritatea PSD / UDMR / ALDE deoarece la alegerea conducerii CJ nu a fost asigurat secretul votului, Puterea actuală de la judeţ invocă frustrarea PNL care, în ciuda celor 17 mandate obţinute, nu a reuşit să convingă UDMR să i se alăture. De data asta nu a reuşit. Ăsta e jocul politc. Şi dă-i cu ideea că nu e normal ca PNL să nu aibă funcţia de preşedinte atâta timp cât e partidul care a câştigat cele mai multe mandate. Da, dar nu destule pentru a avea majoritate. Şi chiar dacă, în mod vizibil, sunt probleme cu mersul lucrurilor deoarece 18 voturi nu sunt mereu suficiente pentru a adopta proiecte, coaliţia formată anul trecut are cu un vot în plus.
Dar haideţi să nu uităm ceva. În 2004, PSD a câştigat alegerile parlamentare. Nu cu foarte multe procente, dar le-a câştigat. Cu toate acestea, nu a format Guvernul. De ce? Pentru că liderul Alianţei DA (PNL / PD), Traian Băsescu, a negociat în aşa fel încât să atragă PC de partea lui – „soluţia imorală”, remember? -, deci să rupă alianţa quasi formată (PSD / UDMR / PC). Nu ţin minte ca, atunci, PNL să se tăvălească pe jos de durere sau de ruşine pentru că, vezi Doamne, nu a fost respectată voinţa electoratului. Aşa e cu negocierile politice. Iar PNL Bihor a trecut prin poate cea mai prosperă perioadă. Îmi amintesc şi acum cu câtă mândrie (şi pe bună dreptate!) ieşea Cornel Popa în conferinţe de presă pentru a anunţa bani pentru judeţ sau persoane din Bihor împinse spre ministere şi spre Guvern.
Păstrând anumite proporţii, anul trecut, la CJ Bihor s-a întâmplat cam acelaşi lucru. Liberalii s-au văzut deja guvernând şi judeţul. Ghinion, vorba fostului lor preşedinte ajuns la Cotroceni: şi PSD a negociat cu UDMR şi le-a obţinut parteneriatul. Şoc şi groază: brusc, foştii companioni ai liberalilor bihoreni au devenit parte a unei „alianţe toxice”, PSD Bihor e trădător de neam, iar judeţul e sortit pieirii dacă nu PNL îl conduce. De aici frecuşurile şi procesul intentat. Doar că în instanţă nu te poţi duce pârând UDMR că s-a reorientat politic, aşa că a fost inventată neasigurarea secretului votului. Şi Tribunalul Bihor a „muşcat”.
Sunt zile cu emoţie. În curând se va pronunţa şi verdictul de la Timişoara. Între timp, proiecte de dezvoltare ale judeţului sunt în stand-by şi aşteaptă „mila Măriei Sale”. Ţin minte că, pe când mai avea nevoie şi de alte voturi decât cele ale PNL, în Consiliul Local Oradea, pe un ton extrem de împăciuitor, primarul Bolojan pleda pentru bună înţelegere şi ruga PSD să voteze „pentru” atunci când băga pe ordinea de zi, în ultima clipă, proiecte cu finanţare europeană menite a dezvolta oraşul. Iar social-democraţii se conformau. Ştiu asta pentru că asistam la acele şedinţe de legislativ municipal.
Cred că ar fi cazul ca atitudinea normală şi ne-politicianistă să fie aplicată de ambele părţi ale baricadei. Şi să nu mai fie dublă măsură. Votăm cu toţii pentru proiecte de importanţă majoră şi generală, în Consiliul Local Oradea? Aşa să fie şi în Consiliul Judeţean Bihor. Indiferent de conjunctura politică. Cerem vot în cabină în Consiliul Judeţean Bihor? Fie la fel şi în Consiliul Local Oradea! La urma urmei, textul „Jur să … fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor…” nu ar trebui să fie doar o zicere fără greutate, dar obligatorie din şedinţa de constituire a deliberativului. Deocamdată, la noi, aşa pare că este.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 30, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0