Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
dec. 23, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1014 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară a șapte automarfare încărcate cu peste 60 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei BorșII au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a șapte automarfare conduse de cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second hand, mobilier de lemn, saltele și diverse bunuri de la diferite societăți comerciale din Cehia, Germania, Belgia și Olanda pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 62.500 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 06, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!