Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
mai 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1638 vizualizari
Parlamentar la al doilea mandat consecutiv, dr. Sonia Drăghici și-a deschis azi, 15 mai, noul birou deputațial. Situat în Cantemir, lângă Oficiul Poștal, cabinetul a avut parte de o binecuvântare preoțească și de prezența unui adevărat desant PSD în frunte cu președintele filialei, Ioan Mang și cu președintele executiv, viceprimarul Ovidiu Mureșan.
Extrem de emoționată, Drăghici a declarat presei că se bucură că a reușit să își mute biroul de parlamentar într-un loc în care plătește o chirie mai mică și care este cel puțin de accesibil și de cochet precum fostul sediu. Ca lider al organizației orădene a PSD, viceprimarul Mureșan a precizat la momentul inaugural de miercuri că social-democrații locali au fost „trup și suflet” alături de Sonia Drăghici și în campania electorală din 2012, atunci când medicul a obținut „cel mai bun scor pe Oradea”, cu peste 60% din sufragii în Colegiu.
Președintele filialei s-a arătat încântat de noul birou al deputatei, spunând că este „unul dintre cele mai frumoase cabinete”, subliniind și buna situare pe hartă a acestuia. În opinia lui Mang, foarte mulți cetățeni se vor prezenta la acest birou, precizând că aleșii PSD nu lucrează doar pentru oamenii din colegiile în care au fost aleși, ci îi ajută cum pot mai bine pe toți bihorenii și chiar pe ceilalți români. Deputatul Drăghici a ținut să menționeze că este Ziua Mondială a Familiei și că o bună parte din activitatea ei de demnitar se axează pe promovarea valorilor familiei, considerată „pilon de bază al societății”. Iar dată fiind alura social-democrată a partidului din care face parte și pe care îl reprezintă în Parlamentul României, Sonia Drăghici crede că și colegii trebuie să se orienteze spre această problemă. O chestiune care, potrivit deputatului de Oradea, reprezintă principala criză a momentului: „mai mult una morală decât economică”. Precizând că ea nu a ales să facă interpelări și să adreseze întrebări membrilor Guvernului USL (n.b.: ca și alți colegi de alianță), considerând că Executivul condus de Victor Ponta lucrează și trebuie lăsat să lucreze, deputatul Sonia Drăghici a dat câteva exemple de preocupări ale ei în cadrul legislativului național: majorarea de 4 ori a alocației de stat pentru copii (până în 2016) și un sprijin mai accentuat pentru tinerii de la țară care vor să își construiască o casă acolo (aceștia să primească 1.000 mp de teren). De asemenea, parlamentarul social-democrat spune că a încercat mereu să ajute punctual oamenii care i-au călcat pragul cu diverse probleme, majoritatea de ordin medical. „Voi lucra și mai departe pentru cetățenii din Colegiul meu”, a declarat Sonia Drăghici, transmițând oamenilor să aibă încredere în guvernarea USL, cea care încă mai are de îndreptat o serie de „nedreptăți” săvârșite de fostele guverne din ultimii ani.
[nggallery id=1590]
Cetățenii care doresc să se adreseze Biroului deputațial pot merge acolo (str. Dimitrie Cantemir nr. 82, în apropiere de Oficiul Poștal Nr. 10) în fiecare zi lucrătoare (luni-vineri), între orele 10 – 16. Două colaboratoare ale deputatului vor sta de vorbă cu oamenii și vor prelua eventualele petiții sau reclamații. În ceea ce privește prezența efectivă a deputatei, Sonia Drăghici spune că își va ține audiențele în fiecare zi de sâmbătă, între orele 9 – 13.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0