Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
mart. 05, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1034 vizualizari
În pragul Consiliului JAI din această săptămână și după două zile de polemici între România și Germania, respectiv între Guvern și Administrația Prezidențială pe această temă, bihoreanul Adrian Merka, deputat al minorităților slovacă și cehă în Parlamentul României, solicită sprijinul Cehiei și Slovaciei cu privire la acceptarea țării noastre în spațiul Schengen. Demnitarul, care este și președintele Uniunii Demcratice a Slovacilor și Cehilor din România (UDSCR), a transmis marți (5 martie), că nu există „raţiuni concrete pentru blocarea sau tergiversarea aderării României la spaţiul Schengen”. De asemenea, Merka informează opinia publică despre faptul că a trimis scrisori oficiale unei serii de politicieni de rang înalt din cele două țări de la care cere ajutor. Este vorba despre preşedintele Republicii Slovace – Ivan Gašparovič, prim-ministrul Robert Fico, preşedintele Parlamentului slovac – Pavol Paška, ministrul de interne al Slovaciei – Robert Kaliňák, președintele Cehiei – Vaclav Klaus, premierul Petr Nečas, preşedintelui Camerei Deputaţilor din Parlamentul Cehiei – Miroslava Němcová, preşedintelui Senatului ceh – Milan Štěch şi ministrul de interne ceh Jan Kubice.
În comunicatul semnat de președintele UDSCR se arată că România şi-a construit toate priorităţile, abordările şi activităţile de politică externă în jurul proiectelor UE şi NATO și că țara noastră „nu s-a dezis niciodată de loialitatea faţă de parteneri şi nu a blocat niciodată consensul în cadrul UE şi NATO”.
iul. 15, 2014 0
iun. 18, 2013 0
iun. 11, 2013 0
iun. 09, 2013 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0