Cel mai mare festival folcloric al minorităţii slovace din România, în cadrul căruia se prezintă tradiţiile şi cultura slovacă, reprezentată prin dans şi cântec, va avea loc din în Valea…
Etichetă: uniunea democrată a slovacilor și cehilor din românia
Deputatul Merka cere ajutor de la Cehia și Slovacia în privința aderării României la zona Schengen
În pragul Consiliului JAI din această săptămână și după două zile de polemici între România și Germania, respectiv între Guvern și Administrația Prezidențială pe această temă, bihoreanul Adrian Merka, deputat…
Deputatul Merka se auto-elogiază și anunță că cehii și slovacii îl mai vor parlamentar
„Perseverenţa cu care a susţinut şi promovat interesele şi nevoile comunităţii în perioada în care a acţionat ca reprezentant al acesteia în Parlamentul României au fost argumente hotâtoare în favoarea…




