Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 13, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1569 vizualizari
Numită oficial Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilzate (ANABI), entitatea cea mai nouă le spune corupților de la orice nivel că nu mai scapă și cu averile intacte în caz că sunt condamnați. Membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, orădeanul Ioan Cupșa laudă inițiativa Ministerului Justiției și salută înființarea ANABI. Convins, precum întregul PNL, că este nevoie de recuperare a prejudiciilor ocazionate de săvârșirea unor infracțiuni, de descurajare, intimidare a potențialilor infractori și de colaborare intracomunitară și internațională a instituțiilor și autorităților române în lupta împotriva fenomenului infracțional, Cupșa a prezentat azi modul de funcționare și de organizare a noii Agenții. Aceasta are un fundament de bază: urmărirea, administrarea (când e cazul), valorificarea acelor bunuri care au rezultat din acte de corupție, precum și recuperarea prejudiciilor stabilite de forurile competente. Exemplul banal dat de Ioan Cupșa a fost cel al unei mașini care ajunge sub sechestru asigurator, după care, ea va fi păstrată / conservată, iar dacă se va decide confiscarea, autoturismul cu pricina va intra în proprietatea privată a Statului. Conform legii, acest bun va putea fi, ulterior, vândut sau reutilizat social (donat sau dat în folosință unor ONG-uri sau instituții ale Statului). Cât despre sumele rezultate din asemenea valorificări de bunuri, banii, potrivit legii de înființare a ANABI, vor fi direcționați spre domenii precum Educație, Sănătate, Interne etc.
Deputatul Ioan Cupșa spune că, deși Agenția e „înființată de îndată” (n.b.: prin votul de plen de miercuri), ea nu va fi funcțională decât peste aproximativ un an de zile. ANABI va fi condusă de un director general și va avea în organigramă 35 de persoane. Echipa de acolo se va adapta la nevoile momentului, Guvernul având posibilitatea să mărească numărul de angajați. Noua entitate va putea urmări bunuri și conturi bancare în țară și în străinătate. De asemenea, potrivit celor spuse vineri de parlamentarul liberal orădean, va fi disponibil și un website pe care, pe lângă date detaliate despre modul de funcționare a Agenției, vor fi publicate informații concrete despre cazurile avute în lucru.
„Este unul dintre puținele lucuri pozitive făcute de Parlament în ultima perioadă”, a mai punctat deputatul Cupșa.
iun. 22, 2017 0
iun. 10, 2017 0
feb. 23, 2017 0
feb. 09, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0