Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 19, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1385 vizualizari
Extrem de „activ” în campania electorală în care nu a apărut mai deloc pentru a-l susține pentru un nou mandat pe Ilie Bolojan, deputatul orădean Octavian Bot reapare în spațiul conflictual din politica românească. În mod surprinzător, penelistul nu a luat la țintă adversarii politici, ci a decis să transmită presei o scrisoare deschisă în care îl critică pe fostul dizident Radu Câmpeanu pentru cuvintele pe care acesta le-a spus recent la adresa lui Crin Antonescu, președintele PNL (n.b.: cel care a netezit revenirea lui Bot în tabăra liberală după anii de rătăcire prin PDL). Parlamentarul de Oradea se leagă de Câmpeanu după ce acesta a îndrăznit să declare despre Antonescu că românii nu-l vor vota la prezidențiale deoarece este prea tânăr pentru a locui la Cotroceni. În epistola dată publicității luni (18 iunie), Octavian Bot se leagă de fostul președintel PNL din anii ’90, precizând că „prezentul dumneavoastră liberal nu s-a ridicat la înălțimea” trecutului. Bot spune că se referă la „perioada de după decembrie 1989”. De asemenea, deputatul îi reamintește lui Câmpeanu de „erorile” pe care le-a „comis” pe vremea când era șef mare la PNL și face o scurtă antologie a liberalilor post-decembriști: „Una dintre valorile fundamentale ale liberalismului este toleranța. Totuși, cred că nu ați uitat că în anul 1992, PNL nu a intrat în Parlament. În anii 90, în România existau mai multe partide de factură liberală: PAC, PL`93, PNL – CD, PNL. În timp ce dumneavoastră făceați o dizidență neproductivă și nesemnificativă, în minusculul PNL – Radu Câmpeanu, Crin Antonescu împreună cu subsemnatul și cu alți colegi, am realizat unificarea liberală”, spune Octavian Bot, extrem de mândru de această realizare. Deputatul are cuvinte de laudă și la adresa „înțelepciunii” lui Mircea Ionescu Quintus (n.b.: apropiat al lui Antonescu), „care nu a văzut în Crin Antonescu, în mine și ceilalți parlamentari din PL `93, doar niște tineri, – a făcut posibilă desăvârșirea unificării liberale în anul 1995, când ne-am alăturat PNL”. Astfel, Bot consideră că PNL a putut avea „reprezentare parlamentară, ceea ce a dus la întărirea poziției sale în CDR” (alianța care a câștigat alegerile generale în 1996). Demnitarul orădean îi reproșează, practic, lui Radu Câmpeanu că, în loc să se alăture marii familii liberale unite, el a continuat „dizidența orgolioasă în fruntea minusculului partid”. Octavian Bot încheie scrisoarea prin a preciza că a formulat-o „din spirit de dreptate”.
aug. 22, 2024 0
apr. 06, 2023 0
oct. 22, 2021 0
feb. 02, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0