Depozit de materiale de construcţie ars, în Oradea

Zona dezafectatului CET 2, pe str. Ogorului. Un incendiu a trebuit stins acolo în ziua de duminică, 16 aprilie, în jurul orei 14. Cazul a fost semnalat prin numărul unic destinat urgenţelor, 112, apelantul vorbind despre foc la un depozit mixt de materiale de construcţie. ISU „Crişana” a trimis la locul cu pricina 3 echipaje de stingere cu apă şi spumă de la Detașamentul 1 Pompieri Oradea și Garda de Intervenţie 1 Mai. De asemenea, un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentul 1 a mers nla faţa locului, dar din fericire nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru vreo persoană. „La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întregul depozit. S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, precum şi pentru protejarea obiectivelor învecinate”, spune cpt. Horia Cheregi, responsabil cu relaţia cu presa în această perioadă. Ca pagube, salvatorii au inventariat hala de depozitare pe o suprafaţă de circa 400 mp, precum şi o parte din materialele depozitate (material lemnos și utilaje diverse). Urmează ca specialiştii de la ISU să stabilească şi cauza incendiului pascal.

foto – radio3net.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

92 − 90 =