Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 16, 2023 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 441 vizualizari
În aceste zile, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (D.P.P.D.), al Universității din Oradea, a inițiat o serie de discuții pentru dezvoltarea unui parteneriat de cercetare educațională cu mediul preuniversitar din județele Bihor și Satu-Mare.
La consultările preliminare, care s-au desfășurat on-line, au fost invitați directori ai unităților de învățământ și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene și ai Casei Corpului Didactic din cele două județe.
„Scopul întâlnirii a fost acela de a identifica cele mai importante nevoi în cercetarea educațională”, spune directorul D.P.P.D., prof. univ. dr. Florica Orțan. Aceasta a subliniat că direcțiile vizate sunt: performanța școlară, educația digitală, educația în mediile vulnerabile, voluntariatul în rândul elevilor, cadrelor didactice și a comunității, incluziunea școlară ș.a.. Focalizarea a fost în direcția explorării nevoilor identificate la nivelul școlilor și a valorificării relației dintre mediile universitar și preuniversitar, ca soluție optimă în vederea desfășurării unor cercetări empirice care să poată îmbunătăți procesul de învățământ”, a mai explicat prof. univ. dr. Florica Orțan.
D.P.P.D. face parte, începând cu acest an, din rețeaua CEEPUS (Central European Exchange Programu for Universitu Studies), program care va permite cadrelor didactice și studenților să susțină activități de predare, studiu și să ia parte la școli de vară desfășurate în universitățile partenere din: Polonia, Croația și Albania. „Parteneriatul vizează focalizarea pe schimbul de know-how în vederea formării cadrelor didactice”, a precizat prof. univ. dr. Florica Orțan.
De asmenea, la începutul lunii iunie, D.P.P.D. a primit vizita reprezentanților Universității din Stockholm din Suedia, Universității Oslo Metropolitan din Norvegia, Universității Napier din Edinburgh, Scoția, Universității Queens din Belfast, Irlanda de Nord, Universității Hertfordshire, Anglia și a Universității „Maria Grzegorzewska” din Varșovia, Polonia. „Am lucrat împreună pentru a continua colaborarea în rețeaua Erasmus și la dezvoltarea unui nou proiect major în aceeași componență. Acest proiect vizează accesul la educație și servicii pentru persoanele vulnerabile, de peste vârsta de 18 ani. Proiectul, similar celor anterioare în acest consorțiu, implică participarea a zeci de studenți ai Universității din Oradea la cursuri și conferințe, organizate în cadrul universităților partenere, precum și desfășurarea, respectiv, publicarea unor cercetări în aria incluziunii și accesului la educație”, spune directoarea D.P.P.D.
În aceeași sesiune, prilejuită de întâlnirea partenerilor de proiect, colegii de la Universitatea „Maria Grzegorzewska” din Varșovia au invitat cadrele D.P.P.D. să facă o vizită în Polonia. „Este vorba de un proiect Horizon Europe, care vizează cercetarea reprezentărilor asupra bunăstării în raport cu educația și condițiile de viață. Cercetarea urmează să exploreze viziunea asupra calității vieții în mai multe zone din Europa”, explică prof. univ. dr. Florica Orțan.
Și, la mijlocul lunii iunie, Universitatea din Oradea a primit vizita unei delegații de la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chișinău, Republica Moldova. Cu prilejul acestei întâlniri, prof.univ.dr. Florica Orțan, directorul D.P.P.D., a invitat echipa Institutului de Științe ale Educației din Republica Moldova, afiliată universității moldave, să se alăture proiectului de cercetare lansat în parteneriat cu Universitatea „Maria Grzegorzewska” din Varșovia. Prof. dr. habil. Lilia Pogolsa, reprezentanta Institutului de Științe ale educației de la Chișinău, a primit invitația cu un deosebit interes.
sept. 05, 2024 0
aug. 02, 2024 0
iun. 13, 2024 0
oct. 11, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0