Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 09, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Baschet 0 1340 vizualizari
În cursul serii de marţi (10 decembrie), de la ora 19:30 secţia de baschet masculine a CSM Oradea va disputa partida cu numărul cinci din cadrul Grupei H a EuroChellenge. Orădeni vor juca în deplasare la Samara în compania deţinătoarei trofeului şi anume Krasnye Krylia.
În mod normal orădenii pornesc cu şansa a doua şi nu speră prea multe de la acst meci în care diferenţa de valoare a fost una evidentă şi în tur. Dar optimismul oaspeţilor este departe de realitate.
Cristian Achim, antreorul principal a declarat:
„Ca de obicei mergem să câștigăm. Știm că adversarul este unul de elită, dar asta nu înseamnă că nu avem și noi șansele noastre. Vom încerca să profităm de tot ce poate fi în favoarea noastră într-un astfel de meci. Important este să fim concentrați 100% la ora meciului pe ceea ce trebuie să facem în așa fel încât să ne punem în valoare propriile șanse.
În meciul tur am fost ușor nemulțumit de cum am jucat pentru faptul că nu am reușit să ne menținem concentrarea pe tot parcursul meciului și nu am reușit să facem tot ceea ce ne-am propus. Sper din tot sufletul să reușim mai multe din acest punct de vedere în jocul de la Samara.”
„După mult timp pot să spun pentru prima dată că în acest moment (n.r. la încheierea antrenamentului de duminică, 08.12) nu ne confruntăm cu probleme medicale.”
„Cât timp nu știm cu exactitate și nu știm de fapt ce se întâmplă la echipa din Samara, nu pot să-mi dau cu părerea. Consider că o echipă nu stă într-un jucător sau altul. De asemenea, consider că noi trebuie să fim pregătiți pentru orice situație la ora meciului.”
Dani Popescu jucător CSM Oradea a declarat:
„Pe teren propriu am reușit o partidă destul de bună cu Samara. Poate i-am respectat un pic prea mult, însă nu trebuie să uităm că ei sunt deținătorii EuroChallenge. Cred că putem învăța din înfrângeri și avem capacitatea să rămânem cu capul sus chiar dacă rezultatul final nu ne-a fost favorabil atunci.
Mergem la Samara cu gândul de a trata jocul cât se poate de serios și de ce nu, să câștigăm. Nu avem niciun fel de presiune pe umeri și încercăm să obținem un rezultat pozitiv.
Plecăm din postura de outsider prin prisma faptului că suntem noi în această competiție. Totuși, pe baza valorii lotului, a muncii pe care o depunem și a rezultatelor obținute atât în EuroChallenge cât și în campionat, cred că toată lumea ne tratează cu respect. Nu cred că ne va lua nimeni la preț de matineu, nici măcar Samara.
O calificare ar reprezenta un pas uriaș înainte pentru echipa noastră. Am intrat în această competiție cu gândul că vom putea obține niște rezultate bune, chiar dacă suntem într-o grupă dificilă. În prezent calificarea ne este la îndemână din punct de vedere matematic și noi vom continua să jucăm pentru victorie până la sfârșit.”
Bogdan Țibîrnă a precizat următoarele:
„Mergem la fiecare meci cu gândul la victorie. Desigur va fi foarte, foarte greu, pentru că ne-au bătut la noi acasă la o diferență destul de clară. Însă va fi un alt meci, încercăm să obținem victoria.
În ceea ce privește calculele, sperăm să aducem victoria. Totuși dacă acest lucru nu se va întâmpla, sperăm ca cei de la Gaziantep să piardă în Ungaria și astfel să încercăm să dublăm victoria din Turcia în ultima etapă”.
Text: Lucian Popa (Arena bihoreană) / preluare csmoradea.ro
Foro: FAN
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
oct. 16, 2024 0
sept. 25, 2024 0
aug. 21, 2024 0
mai 13, 2024 0