Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
feb. 27, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1498 vizualizari
Eveniment publicistic mai puţin obişnuit la Oradea, în acest weekend. Fanii rock-ului (autohton şi nu numai) vor putea să se adune la Bistro Blues Cafe (Piaţa 1 Decembrie) pentru o lansare de carte garnisită cu cântări live, dar şi cu o rockotecă (aproape) ca pe vremuri. În „rolurile” principale: Nelu Stratone – vestit om de radio şi autor al trilogiei „Istoria ROCK-ului românesc” (n.b.: volumul al doilea, „Rock în timpuri noi, fiind cel lansat în data de 3 martie), respectiv artiştii Călin Pop, Dan Andrei Aldea şi Vivi Repciuc. Organizatorii lansării de carte promit şi o rockotecă ca pe vremuri. Ca în vremurile bune! De ştiut că evenimentul de sâmbătă va conţine şi mini-recitaluri. Cu această ocazie, frontman-ul trupei Celelalte Cuvinte, Călin Pop, va interpreta câteva melodii de pe noul său disc solo, „Fără filtru”. Momentul, care se anunţă memorabil, va începe la ora 19. Intrarea va fi liberă. Şi pentru acele persoane care, din Oradea fiind, consideră că au avut ceva de spus în muzica rock locală şi/sau naţională, înainte şi după 1990. Se vorbeşte deja că vor fi la faţa locului şi muzicieni precum Joe Balogh, Traian Cosma şi Florian Chelu.
foto – metalfan.ro
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0