Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 15, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2193 vizualizari
Cazul misterios al persoanei căutate inclusiv de scafandri din alte județe în urma unui aparent accident în care mașina celui în cauză a căzut într-un canal din zona Aștileu e tot mai incredibil. După o lună și jumătate, autoritățile tot nu au dat de urma cetățeanului. Nu l-au găsit nici viu, nici mort. Însă, de data asta, IPJ Bihor a fpcut public faptul că omul se numește Florian Groze, că are 60 de ani și că e originar din comuna Vadu Crișului.
Se pare că, în seara de 29 ianuarie, respectivul a plecat de la locul de muncă, din Aleșd, în zona Canalului Hidroelectric Aștileu. „Autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsit în aceeași seară, la ora 19:07, în respectivul canal hidrologic dintre localitățile bihorene Aleșd și Aștileu. Bărbatul de 60 de ani nu a fost depistat până în prezent, în ciuda tuturor activităților extinse de căutăre, verificare, a investigațiilor efectuate, a activităților de scotocire, a scufundărilor și detectărilor cu sonarul desfășurate de echipaje lărgite de la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor și reprezentanți ai unor asociații de scufundare din municipiul Cluj Napoca și din Ungaria”, informează Biroul de Presă al Poliției.
Semnalmentele lui Groze (foto): înălţime 1,70 – 1,79 m, greutate – 80 – 90 kg, faţă ovală, frunte lată, ten deschis, ochii căprui, păr grizonat tuns scurt, prezintă claviție frontală, nu are semne particulare. Conform celor puse la dispoziția presei de către polițiști, la data dispariției, bărbatul era îmbrăcat cu o pereche de blugi albaștri, purta o geacă din fâș de culoare albastru închis și avea pantofi negri. Cei care au informații despre acest caz misterios pot suna la 112 sau se pot adresa oricărui post de Poliție. De precizat că, de la 1 februarie, bihoreanul Florian Groze este urmărit național.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0