Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 05, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 931 vizualizari
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a marcat, luni, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, care se sărbătoreşte în fiecare an la data de 3 decembrie, printr-o întâlnire specială, cu oameni speciali.
Astfel, la Centrul Social Multifuncțional din Ioșia, a avut loc o întâlnire interactivă, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor locale, dna Miorița Săteanu, cetățean de onoare al Municipiului Oradea și persoane cu dizabilități, beneficiari ai Asociației Române-Germane Asterdorf.
În cadrul evenimentului a avut loc un atelier de creație pe diferite tematici în care beneficiarii și-au expus produsele create cu mâna lor, având tema comună – Crăciunul. Atmosfera a fost încălzită de un recital de colinde, poezii și muzică folk.
”Persoanele cu dizabilități își doresc să fie implicate activ în comunitate, doresc să comunice, să exploreze și să se simtă folositoare. Acestea pot să creeze și să fie de folos celor din jur. Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Asterdorf sprijină persoanele nevăzătoare cu dizabilități intelectuale să iasă din locuință și să se implice în activități ocupaționale împreună cu alte persoane care au decis deja să fie mai active. Bucuria este deplină când rezultatul muncii, dincolo de dorința de a fi activ, este unul real, cu sens și de folos altora”, a declarat Dl. Emil Cuc, președintele Asociației Române-Germane Asterdorf.
Dna Anca Grama, directorul executiv DASO a transmis: ” Din nefericire, imaginea în societate a persoanelor cu dizabilități este, de cele mai multe ori, rezultatul prejudecăților, al discriminării și al etichetării. Astfel, marcarea zilei are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității şi a drepturilor acestora. Fiecare dintre noi experimentăm, la un anumit moment în viață, dizabilitatea. Important este să privim înainte, să căutăm soluții și resurse în noi înșine și în cei din comunitatea noastră. Mulțumim sectorului ONG care este prezent în comunitate pentru persoanele cu dizabilități.”
Ca de fiecare dată, Direcția de Asistentă Socială Oradea vine în sprijinul fundațiilor și asociațiilor, de această dată, acordând un sprijin financiar în valoare de 1000 de lei pentru organizarea acestui eveniment, sprijin aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Oradea.
Azi mai mult ca oricând, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități ne îndreptăm gândul spre dumneavoastră, oameni speciali, și vă dorim La mulți ani cu împliniri, bucurii și multă sănătate!
oct. 29, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 21, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0