Actualizat noiembrie 8th, 2024 12:59 PM
iul. 27, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 398 vizualizari
Marți și miercuri, pe 25 și 26 iulie, 100 de producători locali din Bihor au luat parte la mai multe sesiuni de instruire special concepute pentru a le oferi contextul și instrumentele necesare pentru a se adapta noilor cerințe ale pieței de consum.
Cursurile au fost organizate de Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor), din subordinea Consiliului Județean Bihor, printr-un proiect transfrontalier cu fonduri europene, România – Ungaria 2014 – 2020, Cod proiect: ROHU 421. Acestea s-au desfășurat în localitatea Borș.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, le-a vorbit celor prezenți despre oportunitatea de a-și promova și comercializa produsele în cadrul piețelor volante din orașele principale ale județului și la alte evenimente, cu sprijinul pus la dispoziție de instituție, prin ADD Bihor. În acest sens au fost achiziționate patru autorulote și 50 de standuri, care pot fi închiriate de producători.
„Scopul nostru este să venim în sprijinul producătorilor locali, ajutându-i să își promoveze și să vândă produse autohtone la târguri și festivaluri. Ne dorim ca produsele tradiționale să ajungă pe mesele bihorenilor și a turiștilor. În acest fel, se revitalizează economia rurală locală și se creează noi locuri de muncă”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Prima zi de cursuri s-a axat pe organizarea juridică și regulile fiscale pentru producători. Specialiști din domeniu au explicat, printre altele, care sunt formele de organizare juridică pentru comercializarea produselor, care sunt avantajele și dezavantajele, ce reguli santiar veterniare trebuie respectate și ce responsabilități au producătorii. O altă temă a vizat oportunitățile de finanțare.
În cea de-a doua zi, producătorii locali au învățat despre marketing și desfacerea produselor de la experți din domeniu, prin cursuri de branding și poziționare, marketing agro-alimentar și modalități eficiente de desfacere a produselor, promovarea și comerțul online.
Proiectul ,,Îmbunătățirea ocupării forței de muncă în judetul Bihor, Oradea și în Hajdúböszörmény prin dezvoltarea infrastructurilor cu potențial local”, cod eMS ROHU-421 a fost finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2014 – 2020, cu un buget total de 7,5 milioane euro. Partenerii de proiect sunt Primăria Municipiului Oradea (lider), ADD Bihor, Primăria Municipiului Hajdúböszörmény și Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Bihor.
Vă reamintim că în fiecare sâmbătă, între orele 8:00 – 13:00, în Piața Unirii din Oradea are loc „Târgul Produselor Bihorene”, o piață volantă dedicată exclusiv producătorilor locali. Târgul va fi organizat și în Marghita și Beiuș.
sept. 27, 2024 0
sept. 26, 2024 0
sept. 06, 2024 0
aug. 05, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 08, 2024 0