Cupa Curățeniei „Mihai Neșu” reunește peste 1.100 de copii pe Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea

Sâmbătă, 16 mai 2026, Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea găzduiește Cupa Curățeniei „Mihai Neșu”, o competiție dedicată cluburilor de fotbal de juniori din județul Bihor, organizată în cadrul campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, ajunsă la cea de-a VI-a ediție. Evenimentul se va desfășura între orele 8:00 și 19:00, iar accesul publicului este gratuit.

Competiția îmbină sportul cu educația pentru mediu, fiecare echipă participantă având obligația de a derula cel puțin o acțiune de igienizare într-un spațiu public din comunitatea de proveniență. La ediția din acest an participă 42 de cluburi și 76 de echipe, de la categoriile Under 9 până la Under 13, reunind peste 1.100 de copii.

Meciurile se vor disputa pe cele trei terenuri amenajate pe Stadionul „Iuliu Bodola”, în format simultan, cu mai multe partide desfășurate în paralel pe parcursul întregii zile. La final, în jurul orei 18:15, va avea loc festivitatea de premiere. Toți copiii vor primi medalii, iar fiecare echipă va fi recompensată cu un voucher Decathlon în valoare de 1.500 de lei pentru achiziția de echipamente sportive.

Ediția din acest an poartă numele fostului fotbalist bihorean Mihai Neșu, simbol al curajului și implicării sociale, fiind promovat un mesaj care îmbină sportul cu valori precum responsabilitatea, respectul, fair-play-ul și grija față de comunitate.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bihor, Ecolect Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Asociația Județeană de Fotbal Bihor, în parteneriat cu structuri sportive locale. Pe durata competiției va fi amenajată și o zonă de alimentație publică pentru spectatori.

Organizatorii îi invită pe orădeni și bihoreni să participe și să susțină tinerii fotbaliști pe tot parcursul zilei, într-un eveniment care transformă fotbalul juvenil într-un exercițiu de educație civică și responsabilitate față de mediu.

Distribuie