Ieslea cu scena Nașterii Mântuitorului, amenajată în premieră în Piațeta Mihai Viteazul

Primăria Oradea, prin Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), a amenajat anul acesta, pentru prima dată în Piațeta Mihai Viteazul, pe platoul din fața Catedralei „Învierea Domnului”, o reprezentare artistică…

Atelier de pictat obiecte tradiționale și ornamente de Crăciun

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, Atelierul de pictat obiecte tradiționale și ornamente de Crăciun Atelierul este dedicat…

A XVI-a ediție a Festivalului Național de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Asta-i Datina Străveche”, în Băile Felix

Asociația Pro Bambini din Oradea, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Turismului în Băile Felix și Băile 1 Mai, Primăria Sânmartin, Liceul Tehnologic Felix Sânmartin și Inspectoratul Școlar Județean Bihor,…

Calea Mare – Istoria unui sat „fără istorie”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării,…

Concerte de colinde, spectacole de teatru, ateliere și expoziții în ediția a IV-a „Bihorul Colindă”

A început ediția a IV-a a proiectului „Bihorul Colindă”, cu evenimente dedicate promovării tradițiilor și obiceiurilor de Crăciun din județul Bihor. Acest demers are ca obiectiv valorificarea patrimoniului cultural local…

Un secol de dor – Invitat special Grigore Leșe

Vineri,  5 decembrie 2025, ora 19:00 Filarmonica de Stat Oradea Sala de concerte „Enescu – Bartók” CONCERT VOCAL-SIMFONIC Un secol de dor Dirijor: Antonel Temistocli Soliști: Grigore Leșe Ducu Hotima…

„Misterul măștii populare românești”, la Muzeul Ţării Crişurilor

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Maramureșului (Sighetu Marmației) și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș (Baia Mare) sunt partenerii români…

Programul lunii decembrie la Teatrul Regina Maria

În ultima lună a anului, Teatrul Regina Maria vă așteaptă la o serie de spectacole pentru zilele friguroase de iarnă, care să vă invite atât la hohote de râs, cât…

Intrare gratuită de 1 Decembrie la Muzeul Aurel Lazăr

Luni, 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” va fi deschis publicului, între orele 9.00 și 17.00, intrarea fiind gratuită. Marți, 2 decembrie, acest muzeu…

Vernisaj al expoziției Minoritățile din Spiš, la Muzeul Ţării Crişurilor

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și Múzeum Spiša (Slovacia), în parteneriat cu Regiunea autonomă Košice (Slovacia), Consiliul Slovac pentru Susținerea Artei, Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea,…

Mâine, Fuego aduce la Oradea un spectacol unic dedicat Zilei Naționale: „România ne unește – Drag de Oradea, drag de România noastră!”

Mâine, Oradea va găzdui unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate Zilei Naționale a României: „România ne unește – Drag de Oradea, drag de România noastră!”. Mai sunt încă bilete…

Premiera documentarului „Deasupra capului meu” în prezența regizorului și producătorului Tudor Chirilă

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a găzduit aseară premiera filmului documentar „Deasupra capului meu”, în prezența regizorului și producătorului Tudor Chirilă. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Țării…

Două noi spectacole la Oradea în cadrul proiectului de schimb de spectacole al Teatrului Regina Maria

În lunile noiembrie și decembrie, Teatrul Regina Maria continuă seria de colaborări naționale prin proiectul de schimb de spectacole, aducând în fața publicului orădean două producții puternice, relevante și curajoase…

Atelier de confecționat felicitări de sărbători cu elemente din colecțiile de grafică mică ale Muzeului Țării Crișurilor

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, un Atelier de confecționat felicitări cu elemente din colecțiile de grafică mică…

Evenimente Oradea Heritage dedicate Zilei Naționale

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Fundația de Protjare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) invită publicul la două evenimente speciale dedicate patrimoniului local și istoriei comunității românești…

Expoziţie de afişe cu mesaje antiviolenţă, create de liceeni, vernisată la Oradea

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, împreună cu reprezentanții Fundației „Lampas”, cu Direcția Generală…

Istoria podoabelor de Crăciun – Atelier de educație muzeală

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează împreună cu Florăria Magic Flowers, și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, atelierul de educație muzeală Istoria podoabelor de…

Ateliere de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, o serie de Ateliere de decorare a unor ornamente de Crăciun din turtă…

Maurice Ravel și muzica franceză, la Filarmonica de Stat Oradea

Marți, 25 noiembrie 2025, ora 19:00 Filarmonica de Stat Oradea Sala de concerte „Enescu – Bartók” RECITAL Maurice Ravel și muzica franceză (150 ani de la nașterea lui Maurice Ravel)…

Angajați ai administrațiilor publice locale și operatorilor economici din Bihor au fost instruiți în domeniul situațiilor de urgență

Joi și vineri, 20-21 noiembrie, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene Oradea, a avut loc instruirea semestrială în domeniul situațiilor de urgență, a reprezentanților autorităților publice locale, șefilor serviciilor…