Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2378 vizualizari
Salarii şi pensii mai mari, mai multe contracte de munc şi absorbţie semnificativă a fondurilor europene. Sunt câteva dintre cele bifate de Executivul condus de PSD. Datele concrete au fost analizate în cadrul Comitetului Executiv (CEx) Naţional de acum câteva zile, şedinţă în care liderii partidului au adoptat şi o Rezoluţie prin care decretează existenţa statului „paralel şi ilegitim”. Referitor la activitatea guvernamentală, pesediştii spun că Executivul „a realizat măsurile aferente perioadei analizate” şi că angajamentele asumate în campania electorală de acum un an au fost îndeplinite. Mai concret despre această temă a vorbit liderul PSD Bihor, Ioan Mang.
Luni dimineaţă, după o nouă seară în care şi orădenii au protestat împotriva lui Liviu Dragnea şi a modului în care se doreşte modificarea legilor Justiţiei, preşedintele de filială a evidenţiat că, în 2017, Economia a crescut cu 7% faţă de anul precedent, România având acum şi un PIB mai mare (845 miliarde lei), o datorie guvernamentală de „numai” 37,4% şi un deficit bugetar în conformitate cu angajamentele luate de ţara noastră: 2,96%.
Potrivit lui Mang, care a venit la conferinţa de presă cu grafice care prezintă situaţia analizată, creşterea economică de mai sus ne situează în Top 5 în lume; iar în clasamentul alcătuit de Fondul Monetar Internaţional suntem chiar pe locul I. La veniturile bugetare, Guvernul României se laudă cu +10,6%, respectiv cu 20 miliarde lei mai mult decât în 2016 (207,5 miliarde lei), iar fondurile europene atrase în anul curent ar fi de aproximativ 4 miliarde de euro (9%). În timp ce Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş nu a luat niciun ban de la Uniunea Europeană, a declarat preşedintele PSD Bihor.
Ioan Mang a amintit că social-democraţii au promis creşterea clasei de mijloc, respectiv 850.000 de noi locuri de muncă până în anul 2020. Dar şi reducerea cu peste 1 milion a numărului săracilor. Concret, în 2017, conform analizei PSD, salariile bugetarilor au crescut cu peste 21% (procentul promis în campanie fiind de 20%), iar numărul de până acum al contractelor noi de muncă ar fi crescut cu peste 266.000. Şeful PSD Bihor mai punctează că Executivul a ridicat la 1.450 de lei salariul minim pe economie şi la 1.000 de lei valoarea punctului de pensie. La fel, este vorba despre promisiuni electorale făcute în 2016. În privinţa relaţiilor de muncă, pe lângă creşterea deja menţionată a contractelor noi, Mang mai menţionează şi un număr crescut de angajatori, semn că măsurile luate de Guvern au şi impulsionat mediul de afaceri. Totodată, în analiza prezentată la CEx apare şi o putere de cumpărare mai mare pentru salariaţi şi pentru pensionari. Ca procent, aceştia din urmă ar fi acum cu 14,6% mai „potenţi” în urma creşterii valorii punctului de pensie.
Pus în faţa unor aspecte negative pen care nimeni nu le poate nega, preşedintele PSD Bihor a declarat pentru jurnaliştii orădeni că, spre exemplu, devalorizarea leului în raport cu euro nu s-ar datora măsurilor guvernamentale luate la Bucureşti în această perioadă. „Se asistă la o creştere a valorii euro în toate ţările din estul Europei. Forintul, coroana slovacă şi zlotul s-au devalorizat şi ele. Dar asta nu are nicio legătură cu Codul Fiscal propus de Guvernul Tudose”, a spus Ioan Mang. De asemenea, acesta a precizat că dobânda ROBOR a crescut şi din cauza Directivei europene conform căreia companiile multinaţionale şi băncile comerciale trebuie să plătească impozit pe profit în ţara în care realizează profitul.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0