Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 05, 2012 Andrei Şandor Actualitate 1 1888 vizualizari
Imagini șocante surprinse sâmbătă (3 noiembrie) la adăpostul de câini comunitari gestionat de Administrația Domeniului Public (ADP) Oradea. Un câine cu mațele la vedere a fost fotografiat de Carmen L., o femeie care a mers acolo pentru a vedea cum o mai duc patrupedele. Respectiva se arată îngrozită de modul în care sunt tratați câinii, iar despre animalul din imagine spune că ar fi pățit-o în urma unei operații de sterilizare nefinalizată corect de către medicul veterinar al ADP. Povestea a fost publicată pe Facebook, împreună cu imagini grăitoare. Potrivit informațiilor pe care le avem, nu acesta ar fi singurul astfel de caz în care intervenția chirurgicală nu reușește. Luni (5 noiembrie), bihorstiri.ro a contactat reprezentanții ADP. Primul la care ne-am încercat norocul a fost administratorul Florentin Anton. În mod surprinzător, acesta ne-a redirecționat spre conducerea fostei RAPAS, deși, în urmă cu o lună, ne-a dat informații despre adopții fără să ceară voie de la șei. După ce a văzut imaginile postate pe Facebook, purtătorul de cuvânt al ADP, Florin Alexandru, ne-a declarat că ceea ce se vede în poze este un câine care a fost sterilizat și care, după ce a ieșit din izolator, s-ar fi „agățat de un gard”, motiv pentru care i s-ar fi desfăcut cusătura de la operație. Alexandru urmează să descindă la adăpostul de pe str. Coriolan Hora pentru a verifica ce s-a întâmplat, iar ADP va emite un comunicat pe această temă.
Conform celor postate pe Facebook (link) de femeia care a făcut pozele aparent compromițătoare la adresa celor de la adăpost, tânărul care transportă „este singurul OM care într-adevăr nu stă cu mâinile în buzunare, se vede că iubește animalele, dar se vede de asemenea și frica lui față de Hitlerul adăpostului: medicul veterinar!”.
Ar fi păcat să se confirme că operațiile de sterilizare realizate de Municipalitate sunt eșecuri repetate, asta și în contextul în care măsura ruperii relației cu SOS Dogs nu a fost bine primită de iubitorii de animale și de finanțatorul britanic al ecarisajului de la Oradea. Acum, dacă se va confirma ideea cruzimii față de câini, Oradea va avea parte de reclamă negativă peste tot în lume, știut fiind faptul că, în străinătate, asociațiile și ONG-urile care se ocupă de drepturile animalelor sunt deosebit de influente.
iun. 23, 2016 0
feb. 23, 2016 0
mai 29, 2015 0
mai 02, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0