
CSM Oradea își consolidează proiectul din polo pe apă prin prelungirea înțelegerilor cu doi dintre jucătorii tineri din lot, Tommaso Ștefan Insinna și Darian Luncan. Deși ambii aveau contracte valabile până în sezonul 2026/2027, clubul a decis extinderea acestora, astfel încât cei doi vor rămâne la Oradea cel puțin până în vara anului 2028.
Decizia vine în contextul în care ambii sportivi au avut evoluții în creștere constantă, reușind să se impună treptat în echipa pregătită de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu. Atât în competițiile interne, cât și în meciurile din cupele europene, cei doi au bifat apariții notabile și au confirmat potențialul de dezvoltare.
Tommaso Insinna, în vârstă de 22 de ani, este jucător al CSM Oradea din 2024, după un transfer de la CSU Oradea, fiind format la CS Crișul. În actualul sezon, acesta a avut mai multe momente remarcate, în special în faza de finalizare, contribuind decisiv în partide importante. De asemenea, a făcut parte din lotul național prezent la Cupa Mondială Divizia 2 din 2026, desfășurată în Malta.
Darian Luncan, 24 de ani, evoluează la CSM Oradea din 2021, după ce a venit de la CS Crișul. Parcursul său a fost unul ascendent, fiind inclus în timp în echipa națională a României, cu participări la Campionatul European și Cupa Mondială.
Prin aceste prelungiri, clubul orădean își reafirmă strategia de a păstra nucleul de jucători tineri și de a asigura continuitate în cadrul echipei, într-un proces de dezvoltare pe termen lung a lotului de polo pe apă.




