Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
România persistă în atipismul ei chiar şi în momente de clară dereglare economică mondială. În momentul de faţă nu mai are importanţă cine şi de ce a ascuns că şi ţărişoara noastră va primi un pumn în plină figură din partea crizei. Nu mai are importanţă ce s-ar fi întâmplat dacă Guvernul Tăriceanu ar fi băgat ceva bani la ciorap pentru vremuri grele. Nu! Contează doar prezentul şi viitorul imediat, pe care majoritatea îl vedem în culori nu tocmai pastelate. Culmea, cu toate că şi viaţa de zi cu zi a românilor este afectată drastic, unele lucruri nu par să se schimbe. Adică, cu toate că avem din ce în ce mai puţini bani de cheltuit, preţurile nu scad. Nu vorbesc aici despre elicoptere, avioane de tip charter, bijuterii antice sau yacht-uri. Vorbesc despre “banalităţi” gen pâine, lapte, legume, fructe şi carne. Chestii care vor sfârşi în sistemele de canalizare, dar fără de care nu putem trăi. Şi, implicit, dacă nu trăim, nu lucrăm, nu producem, nu plătim taxe şi impozite şi nu ieşim din criză. Cum sărăcia se face că produsele de necesitate zilnică nu devin ceva mai accesibile, în condiţiile în care lumea are bani din ce în ce mai puţini? De fapt, trebuie remarcat faptul că, deşi recesiunea şi problemele financiare curg pe toate canalele, parcările supermarket-urilor şi mall-urilor sunt pline mai mereu. Evident, există acolo şi pătura de snobi care merge acolo pentru a fi văzută, pentru că e trendy. Dar de la marile magazine se iese zilnic cu coşurile pline şi se cheltuiesc bani cu nemiluita. Păi aşa nu mai e de mirare că preţurile nu scad. “Crisis? What Crisis?”, se intitulează un album al trupei Supertramp. Doar acum realizeze ce mare adevăr se ascunde în această retorică, ilustrată, în anii ’70, printr-o imagine în care un tip stă cu cocktail-ul sub o umbrelă de soare şi se bronzează, în timp ce, în jurul lui, poluarea este evidentă. Dar tipului nici că-i pasă. În cazul nostru, sub umbrela de soare stau comercianţii (care, parcă, sunt înţeleşi asupra preţurilor practicate), iar poluarea este, o să vă miraţi, nu criza, ci incompetenţa celor care ar trebui să uşureze niţel efectele acesteia. Ceea ce, dacă îmi permiteţi, este tot un fel de poluare. Una de care, de asemenea, nu vom scăpa cu una, cu două. Trist, dar adevărat!
Loading ...
