Crișul Sântandrei continuă aventura în Cupa României Betano, după ce a eliminat-o pe Lotus Băile Felix în Turul II al competiției. Meciul disputat miercuri seară, pe Stadionul Lotus din Sânmartin, a avut nevoie de 120 de minute și de lovituri de departajare pentru a-și desemna învingătoarea, formația din Sântandrei impunându-se cu 5-3 de la punctul cu var, după 0-0 la finalul timpului regulamentar și al prelungirilor.
Derby-ul bihorean dintre cele două reprezentante ale județului în Liga a III-a s-a desfășurat în condiții dificile, la temperaturi care au ajuns în jurul valorii de 40 de grade Celsius. Căldura și-a pus amprenta asupra ritmului de joc, mai ales în reprizele de prelungiri, când ambele echipe au acuzat oboseala.
Lotus Băile Felix a început mai bine partida și a controlat prima repriză, reușind să își creeze cele mai importante ocazii. După pauză, antrenorul Gheorghe Ghiț a schimbat sistemul de joc și a apelat la jucători proaspeți, iar Crișul a echilibrat disputa și a devenit mai periculoasă în ofensivă. Robert Popescu a fost aproape de deschiderea scorului, însă tabela a rămas neschimbată până la finalul celor 90 de minute.
Nici prelungirile nu au adus goluri, astfel că soarta calificării s-a decis la loviturile de departajare. Crișul a executat impecabil toate cele cinci penalty-uri, transformate de Mădălin Popa, Damian Hașaș, Robert Popescu, Andrei Chindlea și Mark Kovacs. De partea cealaltă, Lotus a înscris prin Loren Ioviță, Raul Tămaș și Patrick Avram, însă ratarea lui Alexandru Cherecheș a făcut diferența.
La finalul partidei, antrenorul Gheorghe Ghiț s-a declarat mulțumit de calificare și a subliniat că meciul a reprezentat și un test fizic important pentru echipa sa.
„A fost un joc foarte disputat. Nu ne doream să ajungem la 120 de minute, însă suntem în perioada de pregătire și, până la urmă, a fost un antrenament foarte bun. În prima repriză adversarii au fost mai buni, iar după pauză am reușit să echilibrăm jocul și am avut șanse să câștigăm înaintea penalty-urilor”, a declarat tehnicianul.
Acesta a evidențiat și evoluția portarului Mark Cioară, născut în 2008, care a avut o contribuție importantă la calificarea echipei în faza următoare a competiției.
Gheorghe Ghiț a explicat că actualul sezon este unul al reconstrucției pentru Crișul Sântandrei, clubul mizând pe promovarea tinerilor fotbaliști din județ. În lot se regăsesc mai mulți jucători născuți în 2007, 2008 și 2009, inclusiv fotbaliști împrumutați de la FC Bihor, care au astfel șansa să acumuleze experiență la nivel de seniori.
În Turul III al Cupei României, programat pe 12 august, vor intra în competiție și formațiile din Liga a II-a. Dacă împerecherea se va face pe criterii regionale, una dintre posibilele adversare ale Crișului Sântandrei ar putea fi chiar FC Bihor.




