Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 09, 2015 Andrei Şandor Cultură 0 2570 vizualizari
Obiceuri precum corindatul și activități gen danțul vor fi aduse în fața celor interesați într-un spectacol al Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana”. Evenimentul „De sărbători în Bihor” este un spectacol axat pe colinde tradiţionale interpretate de membrii ansamblului, dar şi de invitaţii lor speciali. Manifestarea găzduită de Teatrul Regina Maria e programat pentru ziua de 13 decembrie. Pe scenă vor fi orchestra şi dansatorii de la „Crișana”, precum și soliștii Simona Costin, Otilia Haragoş, Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc, Leontin Ciucur și Cornel Borza. Spectatorii vor putea să se bucure și de grupurile de colindători de la ansamblurile „Mugurelul Bihorului” (Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”), „Plaiurile Crişului” din Sântandrei şi „Zestrea Buduresei”. Spectacolul este regizat de Leontin Ciucur, scenografia poartă semnătura lui Ianis Vasilatos, iar orchestra va fi dirijată de Adrian Miescu. Un bilet costă 15 lei la balcon, 20 lei în sală şi 30 de lei la loji. Doritorii pot cumpăra bilete la Agenţia Teatrului (de luni până vineri în intervalul orar 10 – 19 şi în weekend între orele 10 – 13), dar și online (biletmaster.ro). Spectacolul „De Sărbători în Bihor” va avea loc în sala mare a Teatrului Regina Maria, duminică, de la ora 19.
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 18, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0