Copiii din ANL-urile de pe Decebal au în sfârșit unde să se joace

Primăria Oradea anunță că a fost încheiată amenajarea unui nou loc de joacă pentru copii. De data asta copiii care au motive de bucurie sunt cei de pe Bdul Decebal și în special cei domiciliați în blocurile ANL și cei din vecinătatea acestora. Conform Biroului de Presă al administrației locale, suprafaţa de joc a fost împrejmuită cu borduri și au fost amplasate aparatele de joacă: un tobogan acoperit şi două leagăne pe structură de lemn. Mai urmează ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, perimetrul să fie umplut cu nisip. De asemenea, în completarea părții dedicate exclusiv copiilor, Municipalitatea a montat și două bănci, dar mai sunt prevăzute pentru acel loc şi două coşuri de gunoi. Lucrările au fost executate de firma Siles Exim și vor fi costat aproximativ 4.000 lei.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 1 = 3