Actualizat decembrie 6th, 2024 8:07 PM
aug. 18, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 991 vizualizari
Pompierii militari bihoreni au fost prezenți azi, cu Centrul Mobil de Pregătire a Paramedicilor, din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”, în mijlocul copiilor aflați la Școala de vară „Copilăria la Biserica din satul meu”, instruindu-i în domeniul situațiilor de urgență.
Miercuri, 17 august, 60 de copii, cu vârste între 4 și 13 ani, aflați la Școala de vară „Copilăria la Biserica din satul meu”, organizată de Parohia Ortodoxă Română “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Margine, comuna Abram, au fost învățați de pompieri cum să se protejeze și să-i salveze pe cei din jur.
Astfel, salvatorii i-au familiarizat pe cei mici și pe adolescenții prezenți, cu noţiunile de bază în acordarea primului ajutor în caz de leziuni minore, învățându-i totodată, manevra Heimlich, poziția laterală de siguranță și modul de efectuare a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară.
Copiii au ascultat cu atenție explicațiile pompierilor, au pus întrebări și, sub coordonarea și supravegherea vigilentă a salvatorilor, și-au consolidat cunoștințele dobândite, prin intermediul exercițiilor practice efectuate cu ardoarea și vioiciunea specifice vârstei.
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!