Actualizat ianuarie 24th, 2025 10:38 AM
sept. 19, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 3588 vizualizari
La inițiativa unui grup format pe Facebook – „Oradea suntem noi” -, Asociația de Promovare a Turismului (APT) în Oradea a pus în practică un concept nou pentru orașul nostru: Copacul cu cărți. Biblioteci de acest tip, în aer liber, există de mai multă vreme în orașe din Europa vestică, dar și în unele localități din România.
De azi, 19 septembrie, și orădenii pot profita de generozitatea celor care au donat cărți pentru acest proiect cultural, dar și de promovare a urbei. Când spunem „copac cu cărți”, nu e nicio exagerare. Cei care merg prin Parcul 1 Decembrie (zona statuii Ostașului Român și a monumentului închinat lui Brâncuși) și prin Parcul I. C. Brătianu (la cele două extremități) vor da de niște trunchiuri de copac transformate în biblioteci. Potrivit lui Mihai Jurca, de la APT, arborii folosiți în acest proiect sunt reciclați. Adică sunt din cei pe care Municipalitatea a fost nevoită să-i taie pentru implementarea unor proiecte. Iar pentru ca acele trunchiuri să devină case pentru cărțile donate s-a colaborat cu arhitectul Mihai Pârvuleț, unul dintre membrii grupului „Oradea suntem noi”. Acesta a explicat sâmbătă că s-a lucrat pe mai multe variante, însă a fost aleasă varianta copacilor pentru ca denumirea proiectului să fie respectată cu strictețe, dar și pentru a face ceva mai altfel la Oradea față de alte orașe în care asemenea inițiative există de mai multă vreme. Arborii au fost tratați pentru a face față eventualelor intemperii și s-au ales cu „sertare” încastrate în care încap mai multe cărți. De asemenea, tot grație firmei Gavella (care s-a implicat în realizarea acestor „biblioteci”, trunchiurile stau pe niște socluri speciale. În acest moment există peste 2.000 de cărți donate, acestea urmând să fie scoase în parc pe măsură ce volumele deja puse în copaci sunt luate. Jurca spune că regulile de utilizare sunt simple: cărțile pot fi luate, citite și puse înapoi sau luate și înlocuite din start de către cititor.
Proiectul „Copacul cu cărți” se adresează tuturor iubitorilor de frumos. Sâmbătă, la lansare, mai mulți copii s-au arătat din start interesați de surprizele tipărite „ascunse” în trunchiurile amplasate în Parcul 1 Decembrie. În speranța că arborii-bibliotecă nu vor cădea pradă vandalilor, inițiatorii proiectului promit că această posibilitate de a citi le va sta la dispoziție orădenilor în funcție de cât de prietenoasă va fi vremea.
aug. 08, 2022 0
feb. 09, 2022 0
feb. 19, 2021 0
feb. 10, 2021 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0