
În perioada 6–7 mai 2026, Administrația Bazinală de Apă Crișuri (ABA Crișuri) organizează la Oradea cea de-a șaptea întâlnire de proiect din cadrul DALIA – Danube Region Water Lighthouse Action, o inițiativă dedicată îmbunătățirii calității apelor în regiunea Dunării.
Proiectul este finanțat prin programul Horizon Europe și are un buget total de 8,5 milioane de euro. Din această sumă, aproape 650.000 de euro sunt alocați ABA Crișuri pentru implementarea activităților din cadrul unui sit pilot, axat pe reducerea poluării cu deșeuri plutitoare în bazinul hidrografic Crișuri.
Inițiativa reunește 21 de parteneri din nouă țări europene: Ungaria, România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Germania, Elveția și Irlanda. În România, alături de ABA Crișuri, sunt implicate mai multe instituții de cercetare și învățământ superior, precum Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București, Academia de Studii Economice din București și Camera de Comerț și Industrie Bulgaro-Română.
Evenimentul organizat la Oradea marchează o etapă esențială în implementarea proiectului, aflat în ultimul an de desfășurare. Reuniunea aduce împreună toți partenerii implicați pentru a analiza progresul celor nouă situri pilot, rezultatele celor șase pachete de activități și pentru a stabili pașii finali până la încheierea proiectului.
În cadrul DALIA, ABA Crișuri coordonează un sit pilot care vizează instalarea a trei capcane pentru PET-uri și deșeuri plutitoare pe râurile Barcău (în localitatea Hodoș), Crișul Repede (în Girișu de Criș) și Crișul Negru (în Zerind). Scopul acestor intervenții este reducerea poluării în sectorul transfrontalier România–Ungaria și protejarea calității apelor din bazinul hidrografic Crișuri.
Directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor, a subliniat importanța proiectului: „Pentru ABA Crișuri, proiectul DALIA înseamnă acțiune concretă. Implementăm soluții vizibile pe teren pentru reducerea poluării cu deșeuri plutitoare pe cele trei cursuri de apă principale din bazin. Capcanele de PET-uri sunt o măsură practică, eficientă și ușor de replicat, cu impact direct asupra calității apelor și asupra protecției zonelor transfrontaliere. Întâlnirea de la Oradea ne permite să corelăm rezultatele obținute cu direcțiile viitoare de acțiune, alături de partenerii noștri europeni.”
Prin organizarea acestui workshop, ABA Crișuri facilitează dialogul tehnic între specialiști, instituții de cercetare și autorități din domeniu, contribuind la dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru protecția resurselor de apă și adaptarea la schimbările climatice.
Proiectul DALIA evidențiază modul în care cooperarea europeană poate fi transpusă în intervenții concrete, cu beneficii directe pentru mediu și comunități, contribuind la menținerea unui bazin hidrografic mai curat și mai bine protejat.




