Contract de finanțare semnat pentru proiectul Tram-tren: investiție de 280,6 milioane de euro pentru Zona Metropolitană Oradea

Miercuri, 15 aprilie 2026, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul Tram-tren, cea mai mare investiție derulată până în prezent de Consiliul Județean Bihor.

Valoarea totală a proiectului este de 1.430.874.321,72 lei (aproximativ 280,6 milioane de euro), din care 55.021.246,85 lei (circa 10,7 milioane de euro) reprezintă contribuția Consiliului Județean Bihor, iar 1.375.853.074,87 lei (aproximativ 269,7 milioane de euro) sunt fonduri europene.

Proiectul urmărește realizarea unei conexiuni moderne de transport între Municipiul Oradea și localitățile din Zona Metropolitană, prin valorificarea infrastructurii feroviare existente, integrarea acesteia în rețeaua de tramvai și extinderea traseelor de transport public.

„Proiectul Tram-tren este important pentru Oradea și pentru localitățile din jurul municipiului, pentru că oferă oamenilor o variantă mai simplă, mai rapidă și mai civilizată de a se deplasa. Pentru cei care vin zilnic la muncă, la școală sau la spital în Oradea, pentru cei care merg spre Aeroport sau spre stațiunile Băile Felix și 1 Mai, acest proiect va reduce timpul petrecut în trafic”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul are două componente principale. Prima vizează infrastructura, prin modernizarea și extinderea liniilor: reabilitarea și electrificarea tronsoanelor Oradea – Băile Felix – Cordău și Oradea – Toboliu, realizarea conexiunilor dintre calea ferată și rețeaua de tramvai din Oradea, precum și prelungirea liniilor către Borș și Aeroportul Oradea. Pentru această componentă, urmează să fie lansată licitația de execuție.

A doua componentă constă în achiziția de material rulant, Consiliul Județean Bihor derulând deja procedura pentru cumpărarea a 14 vehicule tip tram-tren, care vor putea circula atât pe rețeaua de tramvai, cât și pe infrastructura feroviară.

Noua rețea va avea o lungime totală de 33,4 kilometri și va asigura legături către Aeroportul Oradea, Sânmartin – Băile 1 Mai – Băile Felix (Cordău), Borș – Parcul Industrial și Sântandrei – Girișu de Criș – Toboliu – Cheresig. Din total, 24,2 kilometri reprezintă linii de cale ferată ce vor fi reabilitate și electrificate. Proiectul include și amenajarea a 27 de stații, precum și lucrări conexe de infrastructură.

Investiția este realizată în parteneriat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea, Oradea Transport Local, Asociația Zona Metropolitană Oradea și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea.

În paralel, sunt în derulare și investiții rutiere complementare necesare implementării proiectului, precum pasajul rutier de pe Centura Oradea, peste calea ferată Oradea – Băile Felix, aflat în execuție, menit să contribuie la fluidizarea traficului în perspectiva viitorului sistem Tram-tren.

Distribuie