Actualizat octombrie 6th, 2024 12:47 AM
iun. 30, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2362 vizualizari
Ședința solemnă de constituire a Consiliului Județean Bihor a fost una umbrită de un scandal privind mandatul de ales al democrat-liberalului Călin Mocan. Comisia de validare a hotărât că reprezentantul PDL nu a întrunit condițiile legale pentru a lutea candida, deoarece nu a făcut din timp demersurile pentru a ocoli situația de incompatibilitate, Mocan fiind și prim-comisar al Gărzii de Mediu. Cu toată împotrivirea celui în cauză și a grupului PDL condus de președintele Ionel Avrigeanu și în ciuda prezentării actelor reclamate de șeful Comisiei de Validare, conservatorul Traian Bogdan, plenul CJ a decis: mandatul lui Călin Mocan nu poate fi validat. Întregul scandal s-a petrecut de față cu invitatul special al evenimentului, liberalul Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
La ora publicării, consilierii județeni validați erau în procedură de votare pentru cele două posturi de vicepreședinte. Singurele două propuneri sunt, după cum era de alteptat, Ioan Mang (din partea PSD) și Kiss Alexandru (de la UDMR).
Câtă frunză, câtă iarbă…
Sediul Consiliului Județean a fost în fierbere sâmbătă, 30 iunie. Plin de liberali, social-democrați și udemeriști, cu și fără funcții. Constituirea forului legislativ al Bihorului s-a desfășurat în prezența unui sobor de preoți conduși de episcopul Oradiei, PS Sofronie și sub supravegherea garanților respectării legii: prefectul Claudiu Pop și subprefectul Cristian Bitea. În „tribune” s-au adunat și parlamentarii Lucia Varga, Ioan Roman și Adrian Merka, șeful IPJ Bihor – chestorul Liviu Popa, viceprimarii orădeni Ovidiu Mureșan și Mircea Mălan, directorul Casei Județene de Pensii – Leontin Țârlea, primarul de Beiuș – Adrian Domocoș, managerii Gheorghe Carp (Spitalul Județean) și Marius Chipurici (Spitalul CFR), președintele PC Bihor – Traian Bodea, șeful ISU „Crișana” – general de brigadă Ioan Baș, șeful Jandarmeriei – col. Ioan Huluban, precum și alți invitați. Fostul președinte, Radu Țîrle – acum consilier din partea PDL, a întârziat de la „apel”, dar a venit în timp util pentru a putea participa la toate punctele de pe ordinea de zi.
Formulă câștigătoare pentru Bihor
Prefectul Claudiu Pop a declarat la debutul ședinței de constituire că noua conducere a CJ este „o formulă câștigătoare” pentru Bihor și și-a manifestat convingerea că județul nostru va fi mult mai eficient în atragerea de fonduri europene. De asemenea, Pop spune că județul nostru este unul „bine ancorat la București”, referirea fiind la relația pe care CJ o are cu actualul Guvern (de aceeași culoare politică). Invitat să ia și el cuvântul, ministrul Silaghi s-a arătat mâhnit că pierde un prieten și un „om de mare valoare” la București, în persoana lui Cornel Popa, dar că va câștiga în teritoriu. „Să dea Dumnezeu să dovedească că nu s-a întors acasă degeaba!”, i-a urat demnitarul liberal președintelui CJ Bihor.
Ceartă de piață pe mandatul lui Mocan
După desemnarea liderilor de grup (Dumitru Voloșeniuc – PNL, Ovidiu Copil – PSD, Szabo Odon – UDMR și Ionel Avrigeanu – PDL), plenul a avut parte de prima confruntare politică între Putere și Opoziție. Tema: mandatul lui Călin Mocan, democrat-liberalul fiind acuzat că nu a făcut în așa fel încât să demisioneze sau să se suspende din funcția executivă pe care o avea în cadrul Gărzii de Mediu. Mai mult, spre revolta grupului PDL, șeful Comisiei de Validare, Traian Bogdan (PC) a declarat că inclusiv un control de la Instituția Prefectului ar fi concluzionat că Mocan nu a respectat legea. Scos din sărite, șeful grupului democrat-liberal, Ionel Avrigeanu a încercat să își ajute colegul spunând că nimeni nu a știut de controlul/raportul Prefecturii și că există toate documentele care atestă că, dimpotrivă, Călin Mocan nu este în afara legii. „E un abuz ceea ce faceți!”, a tunat Avrigeanu. Secretarul județului, Carmen Soltănel a fost de partea Puterii politice: „Actele prezentate de PDL nu se referă la încetarea raportului de serviciu între dl. Mocan și angajator. Avem doar o mutare temporară…”, a precizat jurista. Intervenția acesteia l-a enervat la culme pe Avrigeanu, liderul PDL Bihor atrăgându-i atenția lui Soltănel că nu e avocatul Comisiei de validare și că propunerea acestui for va fi supusă votului plenului. Consilierul UDMR Kiss Alexandru a încercat să ceară amânarea subiectului pe ședința următoare, declarând că „nu înțelegem dacă e legal să-l validăm sau nu” pe Călin Mocan. În cele din urmă, urmându-se procedura, președintele Cornel Popa a făcut un nou apel nominal, cerându-le să valideze sau nu, bucată cu bucată, mandatele celor 34 de consilieri. Cu mențiunea că cel supus votului trebuie să se abțină. Plenul a decis: mandatul lui Mocan nu este valid. Adică acesta nu a mai putut participa la votarea vicepreședinților. După ședința de constituire, președintele PDL Bihor, consilierul Ionel Avrigeanu a declarat pentru bihorstiri.ro că urmează o analiză a pieselor de la dosarul lui Mocan și că, în caz că se va constata că azi s-a săvârșit o interpretare subiectivă a legii și a actelor în cauză, mai mult ca sigur că se va ajunge la o contestare în instanță a invalidării mandatului tânărului pedelis. Dacă, în schimb, se va ajunge la concluzia că Prefectura are dreptate și că Mocan a omis anumite proceduri birocratice pentru a nu fi în incompatibilitate, PDL va accepta decizia de sâmbătă și va apela la următorul de pe lista înaintată Biroului Electoral Județean.
[nggallery id=1046]
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
oct. 06, 2024 0
oct. 05, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0