Actualizat ianuarie 15th, 2025 1:56 PM
oct. 10, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 872 vizualizari
Anunțată în 5 octombrie, cu prilejul dezvelirii statuii lui Emanuil Gojdu, reamplasată în parcul 1 Decembrie, propunerea primarului Ilie Bolojan ca profesorului Dorel Tifor să i se acorde titlul de cetățean de onoare al municipiului Oradea va fi votată în şedinţa festivă a Consiliului Local care va avea loc de Ziua Orașului, în 12 octombrie, de la ora 11.00.
Titlul de cetăţean de onoare al municipiului Oradea urmează să-i fie acordat domnului Dorel Tifor ca o formă de respect pentru cariera sa de aproape cinci decenii la Colegiul Național Emanuil Gojdu, liceu reprezentativ al învățământului bihorean și național, care a intrat anul acesta în rândul liceelor centenare din România.
Domnul Dorel Tifor a fost profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Emanuil Gojdu în perioada 1965-2009 și director al școlii între anii 2001-2007. Totodată, în perioada 2008-2012 a fost consilier local și președinte al Comisiei pentru activități social-culturale, culte, învățământ tineret, activități sportive și de agrement din cadrul Consiliului Local al Municipiului Oradea.
Pe această cale, invităm orădenii să participe la ședința festivă a Consiliului Local de Ziua Orașului Oradea, în 12 Octombrie, de la ora 11.00, în sala mare a Primăriei.
oct. 12, 2024 0
mai 24, 2024 0
feb. 13, 2024 0
oct. 16, 2023 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0
ian. 15, 2025 0