Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 10, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1182 vizualizari
Pentru a nu periclita reuşita proiectului şi mai ales pentru a nu face de râs Bihorul în faţa partenerilor din Ungaria, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a reuşit să găsească soluţia pentru depunerea în timp util a proiectului transfrontalier referitor la pistele pentru biciclete. Agenţia de Management al Destinaţiei (AMD) Bihor derulează, prin urmare, procedurile pentru accesarea a peste 300.000 de euro, varianta trecerii proiectului pe această entitate subordonată CJ fiind aleasă pentru a se ocoli votul din plen. Din plenul care nu mai reuşeşte să îşi ţină şedinţele din cauza absenţei totale a grupului PNL sau din cauză că, atunci când vin la şedinţă, liberalii nu aprobă ordinea de zi. Deci nu se poate face şedinţă. Potrivit vicepreşedintelui Ioan Mang, AMD s-a ocupat deja de realizarea a două studii de fezabilitate pentru cele două trasee (Oradea nord / Oradea sud) creionate în vederea realizării pistelor. „Sunt trasee de o zi”, a menţionat viceliderul CJ. Bicicliştii vor putea pedala pe ruta Oradea – Borş – Santău – Paleu – Cetariu – Şişterea – retur, respectiv pe Oradea – Sînmartin – Băile Felix – Săcueni – Păuşa – Nojorid – retur. Contribuţia judeţului la finanţarea ţintită de 319.000 de euro este de 6.381 euro. Construirea efectivă a pistelor va fi făcută cu bani de la bugetul Bihroului.
foto – lh3.googleusercontent.com
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0