Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mart. 26, 2024 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 887 vizualizari
O delegație a Consiliului Concurenței s-a întâlnit marți – 26 martie 2024, cu reprezentanți ai conducerii Universității din Oradea, și ai facultăților de: Științe Economice, Drept, respectiv Istorie, Relații Internațional, Științe Politice și Științele Comunicării. Motivul principal al întâlnirii, care a avut loc în sala Consiliului de Administrație al Universității din Oradea, a fost semnarea unui protocol de colaborate între cele două instituții.
Daniela Bădilă, director general în cadrul Consiliului Concurenței, le-a spus gazdelor sale, de la Universitatea din Oradea, că protocolul de colaborare semnat între cele două instituții, „reînnoadă o relație ale cărei temelii au fost puse, cu ani în urmă, de domnul Mihai Berinde, fost președinte al Consiliului Concurenței, până azi profesor asociat al Universității din Oradea”.
La rândul ei, prof. univ. dr. habil. Anca Dodescu și-a mărturisit bucuria legată de vizita delegației Consiliului Concurenței la Universitatea din Oradea, observând că „există o mare nevoie de specialiști bine pregătiți din acest domeniu, mai cu seamă în zona unor proiecte precum ajutorul de stat”.
Prof. univ. dr. George Anglițoiu, șeful Direcției Relații Externe și Comunicare a Consiliului Concurenței, le-a vorbit universitarilor orădeni despre „Caravana culturii concurenței”. Acest eveniment, ajuns acum și la Oradea, presupune prelegeri dedicate mediului academic, întâlniri cu autoritățile publice locale și cu mediul de afaceri.
„Aștept cu mare interes și nerăbdare implementarea acestui acord – a spus prof. univ. dr. habil. Alina Bădulescu. Decanul FSE și-a exprimat convingerea că „Astfel de colaborări ajută foarte mult activităților de predare și cercetare”.
Referindu-se la proiectele Consiliului Concurenței, Adrian Comănescu – coordonatorul Direcției Servicii și Piețe Locale, a vorbit despre un proiect gândit să sprijine industria autohtonă de IT. „În parteneriat cu mediul academic și companiile de specialitate, vom organiza evenimente dedicate firmelor și clusterelor din zona de IT, pentru a vorbi despre ceea ce înseamnă concurența pe această piață extrem de dinamică și, de exemplu, despre funcționarea platformelor de booking”.
Decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Cristian Miheș, a exprimat și el dorința ca parteneriatul cu Consiliul Concurenței „să meargă mai departe, să strângem rândurile, în interesul mediului academic, al mediului de afaceri și, mai ales, al studenților”.
Semnând acordul de parteneriat între Consiliul Concurenței și Universitatea din Oradea, prof. univ. dr. habil. Anca Dodescu, a reiterat ideea că „la baza bunelor relații dintre instituții stau întotdeauna oamenii”.
La orele amiezii, în Aula Magna, arhiplină cu acest prilej, prof. univ. dr. George Anglițoiu și dr. Radu Păun – șeful Direcției Energie și Industrie a Consiliului Concurenței, au susținut conferința cu titlul: „Introducere în politica europeană de concurență”.
nov. 12, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 01, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0