
Vineri, 4 noiembrie, polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut o femeie de 33 de ani, din municipiul Oradea.
Judecătoria Oradea a emis pe numele acesteia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în formă continuată (12 acte materiale).
Cea în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnată.




