Filarmonica de Stat Oradea invită publicul meloman la concertul Ventus et Lux care va avea loc joi, 2 martie, la ora 19, la sala de concerte Enescu-Bartók. Concertul îi are drept invitați pe soliștii Liliana Cadar la flaut și Marin Cristian la clarinet, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Theo Wolters. Ventus et Lux este un titlu care provine din limba latină și se traduce prin Vânt și Lumină. Aceste două fenomene naturale pot caracteriza figurativ și lucrările care se regăsesc în programul concertului. Muzica germană are un loc special în istoria muzicii universale, indiferent dacă este vorba despre perioada Clasicismului sau a Romantismului, epoci din care fac parte următoarele lucrări: Sinfonia concertante pentru flaut, clarinet și orchestră op. 41 de Franz Danzi, Uvertura „Euryanthe” op. 41 de Carl Maria von Weber și Simfonia nr.1 în do minor, op. 68 de Johannes Brahms.
Franz Danzi a fost un compozitor și violoncelist german, fiul violoncelistului italian Innocenz Danzi. Compozitorul a trăit într-o perioadă semnificativă din istoria muzicii, cariera sa traversând finalul erei clasice și cunoscând începutul erei romantice. De asemenea s-a bucurat de faptul că a fost contemporan cu Wolfgang Amadeus Mozart, pe care chiar îl venera, și a fost contemporan și cu revoluționarul Ludwig van Beethoven, despre care avea o părere incertă, precum mulți compozitori ai vremii. Totodată, Danzi a fost mentorul lui Carl Maria von Weber, respectându-l și promovându-l pe tânărul compozitor.