Un concert aparte îi așteaptă pe orădeni sâmbătă, 10 octombrie, la Cetatea Oradea. Duo Minerva, unul dintre tinerele ansambluri austriece apreciate pe scena internațională, va susține concertul-performance „Hymne à l’amour”, în cadrul FestiFall. Evenimentul începe la ora 19:00, în Corpul F al Cetății, iar accesul publicului este gratuit.
Duo Minerva îi reunește pe clarinetista Johanna Gossner și acordeonistul Damian Keller, doi muzicieni austrieci care propun o combinație neobișnuită între clarinet și acordeon. La Oradea, cei doi vor prezenta un program construit în jurul temei iubirii, prin lucrări și aranjamente inspirate din creațiile unor compozitori precum Kurt Weill, Nino Rota, Erik Satie și Georges Bizet.
Concertul promite o incursiune muzicală dincolo de granițele unui singur gen. Cei doi artiști combină muzica clasică cu influențe de jazz, world music și avangardă, reinterpretând lucrări cunoscute într-o manieră proprie și incluzând în program și compoziții semnate de Johanna Gossner și Damian Keller.
Concert cu invitați din Austria
Evenimentul de la Oradea se va desfășura în prezența ambasadoarei Austriei în România, E.S. Ulla Krauss-Nussbaumer, și a consulului onorific al Austriei la Timișoara, Georg Bardeau.
Concertul este organizat de Ambasada Austriei, Forumul Cultural Austriac București, Visit Oradea și Oradea Heritage, cu sprijinul Primăriei Oradea și al Forumului Cultural Austriac Budapesta.
„Hymne à l’amour” face parte din turneul de toamnă al Duo Minerva în România. După concertul susținut în primăvară la Classix Festival din Iași, cei doi muzicieni vor ajunge în mai multe orașe din țară, printre care Timișoara, Arad, București și Sfântu Gheorghe.
Prezența Duo Minerva la Oradea se înscrie și în seria evenimentelor culturale organizate în luna octombrie în contextul Zilei Naționale a Austriei, sărbătorită pe 26 octombrie. Organizatorii spun că evenimentul marchează, totodată, legăturile culturale dintre Austria, România și Ungaria.
Un duo premiat la Viena
Johanna Gossner și Damian Keller formează Duo Minerva din 2017, iar în același an au câștigat Concursul de muzică de cameră Fidelio al orașului Viena, primind și o bursă destinată promovării tinerilor artiști.
Au urmat participări la competiții internaționale și apariții în cadrul unor festivaluri importante din Europa, între care Festivalul de la Salzburg, Allegro Vivo și Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein.
Pentru originalitatea și virtuozitatea lor, cei doi muzicieni fac parte și din programul „New Austrian Sound of Music” (NASOM), inițiativă care promovează tineri artiști reprezentativi pentru scena muzicală a Austriei.
Concertul „Hymne à l’amour” are loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19:00, în Corpul F al Cetății Oradea. Intrarea este liberă.




